Căutând un loc anume
25 Iun 2009 Un comentariu
in Promovez, Turism romanesc Etichete:calatorie, cazare, chirie, Cluj, destinatie, Galati, gazda, Iasi, istorie, loc, local, locuri de vizitat, miresme, poze, prieteni, tei, Timisoara, turism, vizite
Avem o ţară mare şi frumoasă.
Avem şi munţi, văi, râuri, dealuri…avem şi oameni. Mai tristă ultima parte.
Dacă închizi ochiul la mâna omului, deschizi mintea şi sufletul la tot ce poţi vedea. Nu există oraş urât la fel cum nu există loc nebinecuvântat.
La cât am călătorit în ultima vreme, aş putea lăsa imaginile să vorbească de la sine, aş putea să mă fac ghid turistic sau să fac recomandări cu privire la diverse localuri din diverse zone.
De departe cel mai verde oraş mare al ţării e Iaşiul. Am văzut stejari crescând pe trotuar. Plin peste tot de verde. Un verde ce te bucură, un verde demult apus în Cluj. Am simţit aromele teilor lui Eminescu, am închis ochii şi am văzut un tărâm plin de istorie. Am asistat la bătălii şi la câmpuri fumegând, am trecut prin emoţiile învingătorilor şi teama învinşilor. Toată zona Moldovei m-a surprins în cel mai plăcut mod posibil. Ospitalitate, natură şi… Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul 
.
Timişoara?!. Un oraş care încă nu a pierdut nimic din farmecul anilor trecuţi împletiţi prin cotidian şi structuri noi. Vechiul şi noul merg mână în mână, totul e armonios, nimic nu pare a fi nelalocul lui. Poate primul după care mi-a părut rău. Multe şanse, multe oportunităţi. Mai puţină verdeaţă, însă armonie.
Către Bucureşti m-am îndreptat cu idei preconcepute. Şi am plecat cu….de fapt nu am mai vrut să plec .
Nu înţeleg unde era aglomeraţia cât am stat eu acolo. Probabil s-a mutat definitiv la Cluj. Nu înţeleg unde s-au ascuns oamenii urâcioşi. Nu ştiu unde au rămas toate ideile mele preconcepute.
Casa mea din Bucureşti era făcută după modelul viitoarei mele case permanente. Adică era o adevărată “acasă”.
Şi acum se cere ca la decernarea premiilor Oscar să…
….. mulţumesc cu această ocazie celei care mi-a fost alături şi m-a susţinut….etc….etc….cine trebuie să se simtă, se simte. Aplauze!
Am avut cea mai bună gazdă ever! Prietenii adevăraţi la nevoie se cunosc. – vezi Piatra Albă?
Bucureştiul plin şi el de verdeaţă şi de miros de tei. La fel, închid ochii şi simt miresme vechi şi noi.
Poate mai bine las pozele să vorbească şi mă îndrept către Dunăre..încet – încet.
Iar pentru sfaturi turistice, nu percep comision şi ajut cu dragă inimă în descoperirea de locaţii unde se relaxează bine, unde se mănâncă bine, unde se doarme bine, ş.a.m.d.
Mulţumim şefii şi firmii şi cu aceste ultime rânduri încerc să-mi asigur o mărire de salar.
P.S. Explicaţie pentru ultima imagine:
“Uită de Batman! Uită de Superman!
Căpitan Chiloţilăăăăăă!!!!!“
Ce se poate face într-o zi cu mult soare de primăvară?
05 Apr 2009 3 comentarii
in Personal, Promovez, Turism romanesc, Vorbe Mari Etichete:aer curat, animale, animale bolnave, cadou, Cluj, conditii, conditii mizere, de vis, eveniment, experienţă, feeric, film, Gradina Zoologica Turda, grup organizat, informatii, intrare, jeg, munti, neon, nisip, obiective turistice, plangere, pret, primavara, prioritati, rauri, sali, salina, Salina Turda, sare, soare, subnutrit, tunel, Turda, turism, vizita, weekend
Vremea a fost de partea noastră. Chiar dacă planurile au fost gândite în zilele cu ninsoare, azi ne-a întâmpinat un soare mare şi frumos.
Planul era aşa: sărbătorirea unui eveniment foarte important, fără cadouri. Fără cadouri a dus la o mică excursie.
Salina Turda-Gradina Zoologică.
Ce e mai rău las la urmă . Prima dată împărtăşesc experienţa plăcută.
Salina Turda. Unul din multele locuri care merită vizitate în ţara asta dragă a noastră. Un loc deosebit, poate prea puţin mediatizat, însă pentru care merită să răpeşti 3 ore din viaţa ta.
Ca să aveţi totul pe tavă în cazul în care vă conving la o fugă până acolo, o să dau toate detaliile necesare.
Intrarea este 8 lei pentru adulti, 4 lei studenţi sau elevi. Salina se află în oraşul Turda, judeţul Cluj. La intrarea de către Cluj, există indicatoare care te direcţionează către obiectiv. Detaliile istorice le veţi afla la faţa locului. De la şosea se poate ajunge foarte uşor şi pe jos, circa 800 m. Nu se intră în grup organizat neapărat, iar ghidul nu ne-a însoţit deci am fost liberi să explorăm totul.
Programul este până la ora 15, însă ultima intrare este la ora 13:30, întrucât vizita se estimează a fi o oră jumate.
Intrarea pare scoasă din filme. Un tunel lung de sare, de 500 m, iluminat de neoane, care din loc în loc propagau o lumină intermitentă.
Cea mai impresionantă sală a fost mina Rudolf. O vastă încăpere sculptată în sare, cu o adâncime de 40 m. Ne-am putut delecta cu peisajul atât de sus cât şi din etajul inferior. Deosebit. Munţi de sare, râuri de sare, nisip de sare. Din câte am înţeles, mina Rudolf se foloseşte periodic şi pentru concerte pentru acustica deosebită. Noi nu am avut norocul.
Altă sală deosebită ce ne-a atras atenţia a fost sala în care se afla altarul şi Scara Bogaţilor. Altar în mină, bună idee.
Locul este deosebit amenajat, iar interesul pentru salină ca şi obiectiv turistic este evident.
Mai multe, la faţa locului, însă merită deplasarea.
Acum analiza obiectivului turistic numărul 2. Gradina Zoologică Turda. Încă mă mai gândesc dacă are rost o sesizare către autorităţi, protecţia animalelor, sau către oricine e abilitat în a rezolva problemele vietăţilor de acolo.
Accesul la gradina zoologică este deosebit de greu dacă nu ai maşină. Se află într-o zonă mai retrasă şi cu siguranţă nu există interes pentru facilitarea accesului sau pentru mediatizare.
De ce? Cuştile animalelor sunt ruginite. De ar fi asta cea mai mare problemă…. am putea zâmbi.
Leul domneşte pe o suprafaţă de 4 m pătraţi. 2 pe 2. De fapt, ce a mai rămas din bărbăţia regelui animalelor e un mare nimic, o pisică mare de casă, blândă şi incapabilă de a se ridica de jos.
Ursul brun avea aceleaşi condiţii de locuinţă. Plus un miros înfiorător în jurul cuştii. Nu avea nici el chef să se ridice.
Singurul entuziasmat si iritat că nu-şi primeşte prânzul era babuinul. Se agita şi îşi mişca fundul mare şi roşu stânga dreapta. A primit un hamburger. A mancat selectiv, zgârciul si caşcavalul le-a lăsat deoparte. Poate că era singurul capabil să mai ia o decizie în privinţa mâncării.
Lupii, vulpea, struţii, erau lipsite de pene, blană şi alte cele. Un fel de animale împăiate de un om care nu ştie cum să o facă.
Mirosul şi condiţiile inumane mi-au dat mult de gândit. Cum se poate să fim atât de nepăsători? Mereu mă întreb. Cu siguranţă voi face o plângere, însă nu voi fi nici prima nici ultima.
Oare cei care stau indiferenţi şi privesc sau râd de chinurile acestor fiinţe, ar mânca la prânz slănină cu păr mai lung decât al meu?? Întreb. Pentru că ăsta era prânzul leoaicei.
Când ajungem şi noi în rând cu lumea? Ce mai e lumea? Ce ar trebui să fim şi ce suntem?
Una peste alta, am avut parte de un weekend drăguţ. Mai puţin Grădina Zoologică.
Eu încă sper să ne trezim.
Poate ar trebui să avem alte priorităţi decât cele care le avem acum.
Sunt curioasă de părerile voastre. Ce e de făcut cu această glumă proastă numită gradină zoologică? Ce se poate face? Ce se poate propune?
Întrebări deschise, acum să vedem ce mentalităţi manifestaţi voi, cititorii.
P.S. Informaţie de ultimă oră. Cred că am ceva adrese unde se pot formula plângeri asemănătoare, în cazul în care aveţi reclamaţii legate de condiţii inumane de tratare a animalelor. Pentru detalii suplimentare, pentru că nu sunt sigură dacă doar aşa se va rezolva ceva, ne auzim personal.
Pauza de relaxare
17 Feb 2009 Un comentariu
in Personal, Turism romanesc, Vorbe Mari Etichete:amintiri, cazare Sinaia, Cazino Sinaia, cota 2000, frumos, George Enescu, munte, oameni, Parc central Sinaia, Peles, Predeal, relaxare, Romania, Sinaia, trecut, turism, zăpadă
Sinaia 2009.
Clujul a fost zilele astea prea zgomotos şi prea neîncăpător pentru cei ce caută o clipă de relaxare. Poate cel mai potrivit cuvânt pentru a-l descrie ar fi înnăbuşitor. Prea multe maşini, prea multă forfotă şi prea multă campanie pentru un clujean căruia nu-i pasă.
În gară, printre multele trenuri, locomotive şi călători, un cârd de păsări se înghesuiau să guste şi ele din croissantul cu şuncă şi caşcaval. Nu le era teamă de zgomotul vagoanelor, doar de câţiva oameni ce încercau să le alunge. Normalitate. Oamenii par pentru ele mai înfricoşători decât vuietul locomotivelor.
Drumul a părut mai scurt decât scria pe bilet. Poate pentru că peisajele treceau prea repede pe lângă mine şi nu puteam să le admir suficient. Sinaia a părut la primă impresie întunecată. Nu era zăpadă, iar aspectul general era neîngrijit. Mai târziu am ajuns la concluzia că natura rezolvă tot. Zăpada poate ascunde rămăşiţe ale unei “civilizaţii necivilizate”. Gunoaiele şi câmpurile de peturi au dispărut la prima zăpadă, care a căzut special pentru a ascunde turiştilor o staţiune odată curată, acum doar neglijată.
Am fost neplăcut surprinsă de unele preţuri exorbitante pentru vizita la castel, un castel lăsat şi el puţin câte puţin în paragină. Însă, la fel, natura a avut grijă să pună totul în ordine şi să ne arate faţa Peleşului iarna, în toată splendoarea sa.
Am cunoscut oameni minunaţi, am participat la un curs deosebit şi m-am relaxat. Dacă în prima zi vroiam să mă întorc, la plecare am simţit că vreau să treacă timpul mai greu, să mai păstrez o bucată dintr-o altfel de lume.
Ce vizităm în Sinaia?
Castelul Peleş, deşi era primul pe lista noastră de obiective, mi s-a părut mult schimbat în rău faţă de alte dăţi când l-am vizitat, şi totodată prea puţin valorificat.
Casa memorială George Enescu, prea puţin valorificată şi ea şi prea puţin vizitată. Deşi din punctul meu de vedere, ascunde mult mai multă istorie şi mult mai mult mister decât castelul Peleş. Oarecum şi abordarea prezentării a fost unică, neavând însoţitori, am fost lăsaţi liberi să explorăm o lume demult apusă.
Mănăstirea Sinaia, linişte, puritate, sănătate pentru suflet.
Aş trece pe lista obiectivelor de vizitat şi parcul central, însă doar dacă e îngropat în zăpadă. Feeric.
Pârtia din Predeal, cota 2000, şi altele mult bătute de turişti sunt şi ele obiective importante, deşi eu nu am ajuns acolo. Pozele spun totul.
Mi-a prins bine evadarea din Cluj. Şi sfătuiesc să ne luăm toţi o pauză şi să încurajăm turismul românesc. Avem ce arăta, mai rămâne doar să valorificăm.
O zi relaxantă vă doresc, chiar dacă pentru câţiva e prima zi de şcoală!
P.S. În aceeaşi formaţie, sper să mai vizităm şi altele! Calitatea oamenilor face un loc de neuitat.
Destinaţie de vacanţă eternă
24 Ian 2009 5 comentarii
in Personal Etichete:a termina, acompaniat, anormal, constanta, credinta, crestin, destinatie, durere, filozofie, fluturasi, gata, iad, izolare, norisori, normal, purgatoriu, rai, roz, singur, stop, turism, vacanta eterna, viata de dupa
Unde ajungem după……
M-am uitat la prea multe filme de groază. Şi cum ăia mor pe capete mă întreb dacă eu în filmul ăsta al vieţii sunt eroul principal sau figurantul care moare tăiat în 2 cand îşi arată faţa rea??
Bun şi dacă sunt eu figurantul care dispare după primele scene, unde merg după?
Refuz oarecum ideea că se opreşte tot, aşa dintr-o dată. Închide ochii şi imaginează-ţi cum e ca aşa dintr-o dată să fie gata tot. Niciunul nu ştim ce înseamnă gata tot.
Adică suntem oameni, unii mai trăim într-o societate, alţii izolaţi. )
Bun, cei izolaţi de lumea reală cred că ştiu cum e în iad de exemplu sau cum e să fii singur şi gata.
Zic, noi, tu şi eu, ăştia reali, ne putem imagina o lume-nelume, fără culori, fără mirosuri, aşa, un gol, în care nu simţi şi nu trăieşti?
Cum e ca într-o zi să nu mai fi?
Ăsta totuşi e cumva cazul ideal. Printr-un absurd în care excludem orice fel de posibilitate de existenţă rai-iad, sau pentru unii şi purgatoriu.
Pe rând. Ce e una-alta în viziunea mea?
Hmm…
Dacă există cele 3, probabil că aş prefera RAIUL din gândurile mele. Adică aşa cum mi-l închipui eu. Locul acela liniştit unde levitezi, unde eşti tu cu tine şi cu fluturaşii tăi. Nori roz, porumbei, orice te face să te simţi liniştit şi împlinit.
Bun deci eu am ridicat prima mâna şi am ales. Acum tre să fiu şi aleasa. ) Că nu e suficient să ridici mâna.
Alte oferte- iad. Iadul îl văd ca o prelungire continuuă de durere. De exemplu, imaginează-ţi cea mai puternică durere a ta si înmulţeşte-o de vreo cateva ori şi apoi multiplic-o într-o stare continuuă. Oricum ideea nu e cam reală. Chiar dacă ar fi la nivel psihic. Până una alta, te obişnuieşti, iar obişnuinţa nu mai înseamnă neapărat chin, ci o stare normala. Anormalul devine normalitate şi pierde dramul de spectaculos. Oricum, nu vreau să aflu dacă poţi simţi constant o durere multiplicată, la aceeaşi intensitate, de nesuportat.
Purgatoriul sună bine, însă pare doar o invenţie a unora cu temeri. Adică purgatoriul e un fel de vale a plângerii, din cate ştiu există la catolici, greco şi romano, şi reprezintă locul unde mergi să-ţi speli păcatele. Încă o şansă înainte să fie luată marea decizie definitivă – rai/iad.
Când am dat prima dată peste ideea asta, copiil fiind, m-am bucurat nespus. Însă acum o vad ca încă o şansă pentru păcătoşi. NU o şansă la căinţă, nuuu, o şansă la a mai păcătui aici, că oricum este loc în valea aia şi mergem la spălat păcate mai încolo.
Filozofic.
Cam astea îmi trec mie prin căpuşor dupa un film unde mulţi mor.
Normal că există o mare posibilitate ca eu să fiu eroul principal şi să trăiesc cu făt frumos până la adânci bătrâneţi sau mă rog, pana ne-om sătura.
Şi hai să fiu optimistă. Şansele sunt mai mari să fiu eroul principal.
Cel puţin aici, pe blog, unde fac eu finalul cum vreau.
Numai bine si zile/dimineţi liniştite!
P.S. Sper să existe ceva după. 
