Home sweet home
09 Mar 2009 4 comentarii
in Personal, Turism romanesc Etichete:acasa, amintiri, casa, cer, deal, incursiune, inimă, loc, lume, natura, oameni, oras, parte, prietenie, rau, studentie, suflet, timp, vale
Unde e acasă?
În primul an de studenţie nu-mi găseam locul. Probabil e problema oricărui student ajuns altundeva decât în oraşul său. Mai mult decât problemă, e nevoia de apartenenţă la un loc. Nevoia de a simţi pentru un loc sentimente de casă. 
În timp totul se rezolvă.
Casa ta e acolo unde ţi-e inima, iar pentru cei cu mult spaţiu în suflet, casa poate fi în mai multe locuri.
În weekend am făcut o mică incursiune prin amintiri şi am descoperit multe “acase” ale mele de-a lungul timpului.
Am un “acasă” variat, am multe locuri unde am lăsat o parte din mine şi multe locuri unde am oameni care mă aşteaptă.
Şi atunci când oamenii dispar, totuşi rămâne un loc, un cer, o vale, un aer.
“Prea puţin”
09 Feb 2009 Scrie un comentariu
in Personal Etichete:diverse, implicare, mini-vacanta, munca, Sinaia, timp, timp scurt
Bine ne-am regăsit!
Aş putea să-mi fac timp mai mult să scriu. Însă în ultimele 7 zile am fost copleşită de prea multe lucruri. Iar când timpul ţi se pare atât de scurt, nu ai cum să îl faci mai lung. 
Din tot timpul ăsta care zboară, prea puţin a fost al meu. Deşi zic mereu că trebuie preţuit, văd că eu ajung să nu mai am vreme de nimic.
Aş fi avut ce să scriu. Clujul e plin de material de analizat. Însă sunt mereu aceiaşi oameni non-valoare cei care ne dezgustă şi ne fac să ne gândim la cum ar fi daca-ar fi. Oameni care nu muncesc şi primesc totul pe tavă, acelaşi tot pe care eu îl primesc prin muncă.
Mereu spun că o să fiu şi eu la fel pe viitor, şi mereu ajung să mă implic prea mult în diverse. 
O să mă întorc cu zâmbete. Mâine-poimâine o să încep să fac lucruri doar pentru mine. Şi pentru că timpul e scurt doar până vineri. Însă o să revin cu poze şi impresii. Poze dintr-o mini-vacanţă instructivă.
Sinaia, here I come!
Ultimul 22
20 Ian 2009 4 comentarii
in Personal, Vorbe Mari Etichete:21, 22, 23, bucurie, cafea, clipa, clipe, cursuri, experienţă, momente, negru, niciodata, speranta, timp, ultimul, valoare, zambet, şansă
Nicio clipă nu are aceeaşi valoare în timp. Niciodată nu va mai fi “ziua de dinaintea aniversării tale”, doar o dată va fi ziua în care te-ai întâlnit cu el, şi nu se va mai repeta niciodată seara balului de absolvire.
Momentele trebuie preţuite. Pentru că niciunul nu se repetă în timp. Secundele au trăirea lor, pierderile le scad din valoare.
Oare când vom înţelege că suntem sclavi ai timpului? Tocmai de aceea trebuie să ne slujim pe noi şi nu pe el – într-o relaţie de subordonare trebuie să existe un nesupus. De ce să nu fim nesupuşi?
Dacă pierderea timpului înseamnă pierderea unor momente speciale, de ce să nu profităm la maxim de tot ce putem primi? Carpe diem.
Ultimul 22. Niciodată nu va mai fi alt 22. Cel puţin nu pentru mine. Ultima cafea băută la 22, ultimele cusuri învăţate la 22, ultimele filme văzute la 22. Elogiu pentru 22?
22 mi-a adus mai multe decât aş putea eu să elogiez. 22 m-a scos din perioade negre şi mi-a arătat o nouă faţă a vieţii. 22 mi-a găsit o linişte care nu o găseam la 21.
22 m-a ajutat să termin facultatea şi să simt că am realizat ceva. Cel mai important e zâmbetul. Dacă nu era 22 poate nu era menit să vină şi poate nu zâmbeam atât fără.
Trecutul e trecut, prezentul e prezent, însă, oricând, prezentul poate deveni şi viitor.
În această idee, îmi iau rămas bun de la 22, cu mulţumirile de rigoare. Niciodată nu îmi voi mai lua rămas bun de la 22, acesta este ultimul.
