Miroase a Crăciun
03 Dec 2009 Scrie un comentariu
in Sărbători Etichete:2009, alb, auriu, brad, caldura, cozonac, Craciun, globuri, impodobit, ingeras, inimă, material, miros, mov, sclipici, suflet, verde
De câteva zile visez bradul. Ştiu unde am să-l aşez şi abia aştept să-l cunosc. Va fi primul brad din Cluj, din chirie. L-aş vrea mare, mic, oricum, însă neapărat bogat. Am anumite idei despre sărbători şi anumite fixuri. Bradul ar trebui să fie brad, să fie atât de frumos încât nu mai are nevoie să fie împodobit. Din păcate, brazii scoşi la vânzare sunt slăbuţi.
Am avut o tentativă de a fi “eco”, însă cred că mă voi resemna la a lua un brad tăiat. Deocamdată, este prea scump să fii eco, oare doar în România?
Diferenţele de preţuri de la un brad în ghiveci la un brad tăiat sunt enorme. Dacă un brad în ghiveci la 50 cm are preţul de pornire de la 150 lei negociabil, bradul din piaţă porneşte de la 20-30 lei.
Am căutat idei de împodobit, tendinţe 2009. Nu am găsit nimic, probabil nu mai sunt mulţi care se gândesc la aşa ceva. Însă cum putem simţi sărbătorile fără miros verde?
Hai să ne lipsim de altele, nu de mirosul Crăciunului.
Ideile mele sunt multicolore. Aş fi deacord cu anumiţi designeri care propun mov, verde, alb. Da, cu puţine idei, aceste culori prind pe acele bradului din 2009. 
Mi-aş dori un brăduţ mic, stufos, îmbodobit cu accesorii mov. Cel puţin asta îmi doresc azi. Nu mă pasionează în mod deosebit globurile, cât mai mult, combinaţiile de materiale, materiale care cad uşor pe crengi. Îmi vine în minte şi puţin sclipici sau material lucios, cumva vaporos.
Globuri mici, fulgi de zăpadă homemade, cutii mari sub brăduţ şi miros de cozonac.
Mă mai gândesc la auriu, însă un auriu total diferit faţă de movul anterior. Un auriu compus din beculeţe si ghirlande. Un auriu cu globuri din sticlă, globuri mari. Bradul la fel de mic. Sub brad ceva moale şi pufos. Auriul are neapărat şi un înger în vârf. Asta cere culoarea.
Am mai auzit de roz, însă nu am idei de combinaţii.
Poate aveţi şi voi ceva gânduri pentru Crăciunul 2009. Aştept cu nerăbdare păreri, înainte să concretizez ideile mele.
Au mai rămas 21 zile până în Ajun.
Îndrumar pentru o viaţă fericită
31 Mai 2009 Scrie un comentariu
in Personal Etichete:a inota, cel mai important, exista, fericire, idei, intens, nemuritor, niciodata, pestisor, plictiseala, poveste, rar, suflet, ta, viaţă
Scris de mine şi de tine.
E viaţa mea, e viaţa ta. E o idee sau e o realitate. Ori una, ori alta, există. În tine şi în mine. Câteodată o simţi, alte ori ai vrea dar nu ştii unde să o cauţi.
E o poveste uitată, e o poveste recentă, e o poveste ce nu va muri niciodată.
Suntem noi. Eşti tu, sunt eu.
Viaţa fericită există. Nu o poţi descrie aproape niciodată. O poţi simţi rar şi intens. Însă ştii că există, pentru că ea e cea care îţi dă putere în fiecare zi.
Fericirea e un scop. Fără scop nu am avea pentru ce trăi. Sub o formă sau alta e scopul tuturor.
Fericirea poate fi împlinire, fericirea poate fi o bomboană spiralată, fericirea poate fi o clipă de tăcere.
Era o poveste, erau mai multe…
A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, din cel mai ales soi, o peştişoară cu codiţa crestată.
Era o peştişoară roz, cu solzi aurii şi argintii. Multă vreme a înotat singură. Şi îi era urât. Cât a stat singură în oceanul rece, mulţi peşti mari şi urâţi au vânat-o. Avea sufleţelul curat si rechinii îl simţeau de departe.
Fugea mereu. Nu avea un loc al său şi rătăcea prin apă.
Până într-o zi când a fost prinsă. Destinul a făcut să fie pusă într-un acvariu mare, cu mulţi mulţi peşti. Acolo l-a cunoscut şi pe peştişorul ei. Era un peştişor colorat în multe culori. Şi era vesel, înota mereu stânga dreapta, sus jos.
Odată, peştişoara l-a văzut chiar şi cu o bere şi s-a mirat tare. Peştişorii nu beau bere. Peştişorii nu cunosc alcoolul. De aceea i se părea ciudat văzând peştişorul cu doze de bere în acvariu. Apoi s-a amuzat.
Au început să înoate împreună. De atunci, cei doi peştişori nu s-au mai simţit singuri. S-au avut unul pe altul.
Încă se mai au.
Câteodată un ocean e prea mare pentru nişte peştişori de acvariu, care vor doar căsuţa lor şi lumea lor.
E ceva atât de simplu. Şi totuşi zâmbeşti la gândul că poţi mereu să fii un peştişor. Chiar dacă te zbaţi într-o lume agitată în care fiecare are interese.
Cea mai importantă e lumea ta. Fericirea ta. Lumea ascunsă în tine, lumea care îţi zâmbeşte în fiecare clipă. Ştii că şi tu ai lumea ta, toţi o avem!
E doar o poveste…
Pentru tine.
Pentru mine, e o realitate.
Iubirea sub tomograf
30 Mai 2009 Scrie un comentariu
in Personal Etichete:12 luni, 17 luni, continuare, creier, dispare, durata, evidenta, fix, iubeste, iubire, modernism, o secunda, respira, sentimente, suflet, tomograf, traieste, transformare, veleitati
Zilele trecute am citit şocată un aşa zis studiu.
Iubirea sălăşluieşte în creier şi durează în medie 12-17 luni.
Acest lucru a fost constatat cu ajutorul tomografului şi a câtorva subiecţi îndrăgostiţi.
Nu am putut citi tot articolul, însă ideea principală surprinsă nu mă lasă rece. Câţi dintre noi gândim aşa, şi mai ales ce ne face să gandim aşa?
Trăim într-o lume a disecţiilor pe sentimente.
De unde a venit ideea de a analiza cu tomograful creierul în căutarea sentimentelor? Şi mai ales de ce? Cu ce ne ajută analiza sentimentelor şi stabilirea duratei lor în timp?
Analizând, pierdem capacitatea de a simţi. Sinteza şi analiza scot firea raţională din om. Sentimentele apelează la suflet…sau nu?
Iar cel ce crede în aceste tipare cum se numeşte? Aş îndrazni să etichetez. Aş îndrazni să-l cataloghez drept un om care este incapabil să respire iubirea.
Însă modernismul a scos acest om din fiecare. Şi tot mai mult uităm să respirăm.
Nu văd sensul acestui studiu, însă mă simt profund revoltată la citirea sa. Iubirea sub tomograf? În curând ne vom diseca în căutarea durerii? Sau care poate fi continuarea?…
Iubirea nu dispare. Iubirea se transformă. Iubirea nu trăieşte în creier, ea este peste tot.
Căutăm să fim deosebiţi, căutăm să ieşim în evidenţă cu tot felul de veleităţi sărite de pe fix.
Stai o secundă. Respiră. Trăieşte. Şi iubeşte. Şi ai să vezi că nimic din ce e în tine şi în sufletul tău nu dispare.
Home sweet home
09 Mar 2009 4 comentarii
in Personal, Turism romanesc Etichete:acasa, amintiri, casa, cer, deal, incursiune, inimă, loc, lume, natura, oameni, oras, parte, prietenie, rau, studentie, suflet, timp, vale
Unde e acasă?
În primul an de studenţie nu-mi găseam locul. Probabil e problema oricărui student ajuns altundeva decât în oraşul său. Mai mult decât problemă, e nevoia de apartenenţă la un loc. Nevoia de a simţi pentru un loc sentimente de casă.
În timp totul se rezolvă.
Casa ta e acolo unde ţi-e inima, iar pentru cei cu mult spaţiu în suflet, casa poate fi în mai multe locuri.
În weekend am făcut o mică incursiune prin amintiri şi am descoperit multe “acase” ale mele de-a lungul timpului.
Am un “acasă” variat, am multe locuri unde am lăsat o parte din mine şi multe locuri unde am oameni care mă aşteaptă.
Şi atunci când oamenii dispar, totuşi rămâne un loc, un cer, o vale, un aer.
Soare soare, numai soare
26 Feb 2009 Scrie un comentariu
in Personal Etichete:aer, energie, fericit, impliniri, minte, ochi, ograda, primavara, soare, strada, suflet, vecini, vesti bune, voie buna, zambet, zăpadă
Când soarele răsare…..răsare pe toate străzile.
Răsare şi în ograda mea, şi în cea a vecinilor care merită (nu vecini de bloc, vecini de ograda ).
Cu puţin noroc va răsări şi în a ta.
Inevitabil pentru că vine primăvara. Şi va zâmbi soarele pe toate cerurile.
Norii de zăpadă se duc şi ei încet încet şi fac loc împlinirilor şi veştilor bune. Dacă ghiocei am primit în ianuarie, aştept şi sesiunea de ghiocei şi floricele din primăvară, că ele ar fi mai pe trend.
Spunea cineva că atunci când eşti fericit nu mai ai energie insiraţională.
Eu aş avea, dar mă feresc să mai scriu despre nulităţi şi atunci scriu despre tot ce îmi trage cu ochiul şi îmi zâmbeşte.
Deschide larg fereastra şi lasă să intre aerul de primăvară. În suflete, în ochi şi în minte!
Succes!
Bumerang
23 Ian 2009 Un comentariu
in Personal, Vorbe Mari Etichete:bumerang, bunatate, fapte, lectura, om, rau, rele, roata morii, roz, suflet, timp pretios, univers, what goes around comes around
Revin cu porţia de lectură.
Am avut inspiraţie, însă nu am avut timp să postez. Timpul ăsta preţios mi-este mâncat de şcoală. Bine că e bine când se termină totul (repetitiv, cu bine 
).
Am multe de analizat azi. Încă nu încep cu politica pentru că mi se ştie părerea şi încă nu e cazul să vă politizez.
What goes around comes around.
E ciudat cum viaţa asta are efect de bumerang. Nu viaţa cât faptele noastre. Şi în mare parte lucrurile negative ni se întorc. Nu e vorba de mine în postarea asta. Oricum impresia care o avem fiecare despre propria persoană e una subiectivă, însă nu mă consider “partea negativă” a universului, nici victimă. Bun, în ideea în care tot ni se întoarce, văd mulţi “oameni” trişti, cu multe probleme. De ordin psihic, material, sentimental sau alte cele…
Prima şi prima dată trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva e vreo problemă cu fiecare. Răul atrage rău. Asta dacă nu cumva cineva se crede omul care trebuie să-şi poarte crucea pe acest pământ. Martiri.
Nu, martirii în general sunt oameni sfinţi. Aceia îşi poartă crucea.
Geniul meu malefic creează. Aşa voi fi percepută, ştiu.
Şi totuşi, viaţa mea continuă să fie roz. În nuanţe. Roz închis, roz deschis, dar rămâne roz.
Suntem oameni răi dacă simţim câteodată că ni se face de sus dreptate? Nu cred. Asta nu înseamnă nici că mă bucur, nici că sunt indiferentă. Sunt doar un observator, bucuros că a scăpat dintr-un cerc vicios.
Să aveţi o zi sau seară liniştită! Pe mâine, cu siguranţă!
Oficial-neoficial îmi merge bine.
Părem a fi ceea ce credem că suntem.
Mi-a şoptit o păsărică, aşa, câte una alta despre anumiţi “fani” ai mei nedeclaraţi. Mulţumesc. Mă bucur că stârnesc cel puţin curiozităţi de clickuri pe blog, dacă nu chiar dispute şi interminabile discuţii în care sunt centrul atenţiei. 
Ce trişti sunt unii!
