Ieri, azi, mâine
12 Aug 2009 Scrie un comentariu
in Personal, Vorbe Mari Etichete:a ingropa, astepta, azi, concluzie, cugetare, ingropat, o singura zi, Pamant, plictiseala, prezent, pumn, roz, trecut, viitor., zambet
Constatări:
Într-o zi, într-o singură zi de azi … trecutul s-a întâlnit cu viitorul, în prezent, evident.
Ce e de făcut?
Îngropi trecutul şi aştepţi viitorul trăind ziua de azi.
Fiind aşa mai rea, eu am aruncat primul pumn de pământ. Ca să mă asigur că îngropat rămâne.
Cu gandurile mele, sentimentele mele, şi alte cele.
În câte culori putem zâmbi?
20 Feb 2009 3 comentarii
in Personal, Vorbe Mari Etichete:acasa, albastru, balaur, culorile zambetului, cum putem zambi, fericire, galben, gri, in cate culori putem zambi, ireal, lume visata, multicolor, nevisat, real, respect, roz, trairi, vis, zambet
Există zâmbete colorate? Există oare o anumită culoare pentru zâmbetul tău?
Ce înseamnă un zâmbet roz? Ce înseamnă un zâmbet galben? Cum e cel albastru sau cel gri?
Cât de mult te influenţează ce se întâmplă în jurul tău în alegerea culorii zâmbetului tău?
Nu ştiu cine alege pentru restul culoarea zâmbetului lor. Pentru mine aleg eu culoarea. Întreaga mea lume e doar o lume de culori. Nu neapărat doar roz. Zâmbetul meu dă mereu către roz, pentru că nu pot zâmbi decât roz.
Par doar aberaţii, însă aberaţiile mele te fac să zâmbeşti.
Zâmbetul galben
.. prima dată am auzit de el aseară. Balaurul m-a întrebat ce mai face zâmbetul galben. Azi e galben pentru că mi-am achiziţionat pantaloni galbeni. 
Un zâmbet galben e mai luminos şi mai larg decât un zâmbet normal. E aşa de cald şi de mare încât pare un soare. Însă e mai rar întâlnit decât cel normal. Explic la final de ce.
Zâmbetul albastru
… e puţin mai rece însă nu lipsit de suflet. Dacă e rece nu înseamnă că nu simte, ci doar că dă impresia de irealism. De exemplu, zăpada: dă impresia că e rece. Când o atingem e rece, simţim asta. Însă zăpada e păturică pentru plante şi răsaduri. Ori o păturică ţine de cald. Contradictoriu cu noţiunea de rece. Zâmbetul albastru la fel. E plin de sentimente însă aparent e doar ceva forţat.
Zâmbetul gri
… e zâmbetul de după o zi gri, atunci când termini tot, ai la ce te întoarce acasă, te aşteaptă cineva…însă e gri pentru că ziua ta a fost gri. Tranzitivitate. A transmite sentimentul general asupra zâmbetului tău. De admirat că acela care mai are forţă de a zâmbi după o zi gri e un om care are pentru ce trăi. Măcar pentru acel zâmbet.
Zâmbetul roz
… e tot ce e aici. Idei, gânduri, eu sau poate ceea ce mă dau a fi. Nu-mi pasă exact ce crezi că e, pentru mine ştiu ce e. E simţit diferit. De mine constant. Şi constanta există. Învăţam odată la management sau la ceva materie că atunci când se atinge apogeul, după apogeu vine declinul. La mine e cazul ideal, cazul în care starea se menţine. Zâmbetul roz e constant. Nu a fost aşa dintotdeauna, însă de 4 luni sau ceva de genul aşa îl simt.
Tu nu îl simţi? Mută-te! 
Şi acum îţi explic de ce zâmbetele colorate sunt în general mai rar întâlnite decât cele normale. Un zâmbet normal e falsitate. E ceva ce am fost învăţaţi să facem. Cel colorat îl vezi pe faţa copiilor când primesc o bomboană. Pentru că ei nu au învăţat să fie ipocriţi, păcat că vor afla cu timpul, niciunul nu scapă. Şi mai sunt zâmbete colorate pe faţa acelora care găsesc ceva timp să evadeze dintr-o lume nevisată dar reală. Puţini şi ei. Şi totuşi, trăirile lor îi fac să îşi dorească doar o repetitivitate a acestor stări, nu stau să se gândească dacă altul simte ce simt ei.
Deloc ciudat. Aşa cum ar trebui să fie într-o lume în care ai putea face ceva mai mult dacă te-ai respecta aşa cum meriţi.
Dacă aş fi…
19 Feb 2009 Un comentariu
in Personal, Vorbe Mari Etichete:a trai, amintiri, blonda, bruneta, bun, clipe, daca, eu, fluturasi, frumos, idei, lumea mea personala, multicolor, musculita, pustnic, roz, strop, zambet
Daca aş fi……….
…Un fluturaş, aş alege cele mai frumoase flori. Probabil nu aş trăi prea mult (fluturii trăiesc 2 zile parcă), dar aş trăi frumos. Aş trăi într-o lume fără oameni, o lume sălbatică, o lume a plantelor şi a florilor multicolore.
…O musculiţă, tare mi-ar plăcea să ascult tot ce vorbeşti tu despre mine, şi dacă într-o zi ar trebui să-mi aleg cum să mor, mi-ar plăcea să mor înghiţită de o persoană pe care nu o suport, care apoi să-şi dea seama că m-a înghiţit şi să trăiască cu remuşcări stomacale.
…Un soare, aş da cea mai albă şi mai caldă lumină, nu aş lăsa nori în jurul meu şi aş răsări în fiecare zi cu drag la gândul că razele mele vor bucura pe cineva.
…Porumbelul păcii, cred că mi-ar fi frică să călătoresc pe câmpurile de război şi mi-aş angaja subalterni să facă asta pentru mine.
…Un pustnic, nu aş mai veni în civilizaţie. Mi-aş găsi un loc plăcut în munţi şi m-aş împrieteni cu râul, ramul… Apoi, când m-aş plictisi aş schimba locaţia.
Dacă aş fi, aş face tot ce nu pot face acum. Şi mi-ar plăcea. Nu ştiu dacă nu cumva m-aş plictisi. Pentru că asta stă în natura umană. Să avem ceva şi să ne dorim altceva, nu neapărat ceva mai bun, ci altceva. Pentru că mereu ce e diferit şi neîncercat, posibil e mai bun. La fel cum blondele vor să fie brunete şi cei care au părul creţ îl vor lins. Aţi înţeles ideea.
Oricum poate cel mai mult mi-ar plăcea dacă aş avea puterea să fac lumea puţin mai bună. Dacă nu se poate face lumea la nivel global, se poate ca lumea mea personală să fie un strop mai frumoasă decât alte lumi personale care le-aş fi putut avea.
Cu un zâmbet schimbi lumea. Zâmbeşte mai des!
Noroaiele în care ne lăfăim
28 Ian 2009 Un comentariu
in Personal, Politică în culori, Vorbe Mari Etichete:asfalt, Cluj, fluturasi, mohorat, mov, noroi, persoane, ploaie, primarie, relaxare, roz, viaţă, vreme rea
Plouă bacovian.
Urât şi sec. Ploaia asta e aşa plictisitoare, fără personalitate.
Clujul e înnoroiat până în gât. Dovadă cizmele tale, pantalonii mei, botinele ei…mda…
Construim cu spor, însă nu asfaltăm.
Ne lăfăim în apartamente de 50 000 euro care la prima ploaie ne înglodesc. Ce fac oare oamenii care trebuie să facă planuri de asfaltări? Nu vorbesc doar de blocurile din afara oraşului, sau de zonele periferice. Vorbesc şi de zone centrale, sau cel puţin considerate zone centrale într-un oraş mare cum e Clujul.
Muncile primăriei şi planurile mai marilor sunt ascunse. Ni se promite, nu primim nimic.
Nu ştiu dacă merită să fac campanie când electoratul care se prezintă la vot este aşa cum este. Şi nici nu mai comentez. Cei care aleg, majoritatea, sunt ….cum sunt.
Noroaie, noroaie şi vreme înnoroiată. Plouă cu noroi şi respirăm un aer de noroi.
Până una alta mai stăm în casă, ne mai adăpostim de vremea asta urâtă şi mai postăm pe bloguri.
Să aveţi nervi dacă ieşiţi afară şi o seara relaxantă dacă vă feriţi de măgăruş!
P.S. De persoanele – noroi care se consideră că fac parte din viaţa mea vă vorbesc cu altă ocazie.
Asta ca să nu se creadă că e uitat şi iertat.
Destinaţie de vacanţă eternă
24 Ian 2009 5 comentarii
in Personal Etichete:a termina, acompaniat, anormal, constanta, credinta, crestin, destinatie, durere, filozofie, fluturasi, gata, iad, izolare, norisori, normal, purgatoriu, rai, roz, singur, stop, turism, vacanta eterna, viata de dupa
Unde ajungem după……
M-am uitat la prea multe filme de groază. Şi cum ăia mor pe capete mă întreb dacă eu în filmul ăsta al vieţii sunt eroul principal sau figurantul care moare tăiat în 2 cand îşi arată faţa rea??
Bun şi dacă sunt eu figurantul care dispare după primele scene, unde merg după?
Refuz oarecum ideea că se opreşte tot, aşa dintr-o dată. Închide ochii şi imaginează-ţi cum e ca aşa dintr-o dată să fie gata tot. Niciunul nu ştim ce înseamnă gata tot.
Adică suntem oameni, unii mai trăim într-o societate, alţii izolaţi. )
Bun, cei izolaţi de lumea reală cred că ştiu cum e în iad de exemplu sau cum e să fii singur şi gata.
Zic, noi, tu şi eu, ăştia reali, ne putem imagina o lume-nelume, fără culori, fără mirosuri, aşa, un gol, în care nu simţi şi nu trăieşti?
Cum e ca într-o zi să nu mai fi?
Ăsta totuşi e cumva cazul ideal. Printr-un absurd în care excludem orice fel de posibilitate de existenţă rai-iad, sau pentru unii şi purgatoriu.
Pe rând. Ce e una-alta în viziunea mea?
Hmm…
Dacă există cele 3, probabil că aş prefera RAIUL din gândurile mele. Adică aşa cum mi-l închipui eu. Locul acela liniştit unde levitezi, unde eşti tu cu tine şi cu fluturaşii tăi. Nori roz, porumbei, orice te face să te simţi liniştit şi împlinit.
Bun deci eu am ridicat prima mâna şi am ales. Acum tre să fiu şi aleasa. ) Că nu e suficient să ridici mâna.
Alte oferte- iad. Iadul îl văd ca o prelungire continuuă de durere. De exemplu, imaginează-ţi cea mai puternică durere a ta si înmulţeşte-o de vreo cateva ori şi apoi multiplic-o într-o stare continuuă. Oricum ideea nu e cam reală. Chiar dacă ar fi la nivel psihic. Până una alta, te obişnuieşti, iar obişnuinţa nu mai înseamnă neapărat chin, ci o stare normala. Anormalul devine normalitate şi pierde dramul de spectaculos. Oricum, nu vreau să aflu dacă poţi simţi constant o durere multiplicată, la aceeaşi intensitate, de nesuportat.
Purgatoriul sună bine, însă pare doar o invenţie a unora cu temeri. Adică purgatoriul e un fel de vale a plângerii, din cate ştiu există la catolici, greco şi romano, şi reprezintă locul unde mergi să-ţi speli păcatele. Încă o şansă înainte să fie luată marea decizie definitivă – rai/iad.
Când am dat prima dată peste ideea asta, copiil fiind, m-am bucurat nespus. Însă acum o vad ca încă o şansă pentru păcătoşi. NU o şansă la căinţă, nuuu, o şansă la a mai păcătui aici, că oricum este loc în valea aia şi mergem la spălat păcate mai încolo.
Filozofic.
Cam astea îmi trec mie prin căpuşor dupa un film unde mulţi mor.
Normal că există o mare posibilitate ca eu să fiu eroul principal şi să trăiesc cu făt frumos până la adânci bătrâneţi sau mă rog, pana ne-om sătura.
Şi hai să fiu optimistă. Şansele sunt mai mari să fiu eroul principal.
Cel puţin aici, pe blog, unde fac eu finalul cum vreau.
Numai bine si zile/dimineţi liniştite!
P.S. Sper să existe ceva după.
Bumerang
23 Ian 2009 Un comentariu
in Personal, Vorbe Mari Etichete:bumerang, bunatate, fapte, lectura, om, rau, rele, roata morii, roz, suflet, timp pretios, univers, what goes around comes around
Revin cu porţia de lectură.
Am avut inspiraţie, însă nu am avut timp să postez. Timpul ăsta preţios mi-este mâncat de şcoală. Bine că e bine când se termină totul (repetitiv, cu bine ).
Am multe de analizat azi. Încă nu încep cu politica pentru că mi se ştie părerea şi încă nu e cazul să vă politizez.
What goes around comes around.
E ciudat cum viaţa asta are efect de bumerang. Nu viaţa cât faptele noastre. Şi în mare parte lucrurile negative ni se întorc. Nu e vorba de mine în postarea asta. Oricum impresia care o avem fiecare despre propria persoană e una subiectivă, însă nu mă consider “partea negativă” a universului, nici victimă. Bun, în ideea în care tot ni se întoarce, văd mulţi “oameni” trişti, cu multe probleme. De ordin psihic, material, sentimental sau alte cele…
Prima şi prima dată trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva e vreo problemă cu fiecare. Răul atrage rău. Asta dacă nu cumva cineva se crede omul care trebuie să-şi poarte crucea pe acest pământ. Martiri.
Nu, martirii în general sunt oameni sfinţi. Aceia îşi poartă crucea.
Geniul meu malefic creează. Aşa voi fi percepută, ştiu.
Şi totuşi, viaţa mea continuă să fie roz. În nuanţe. Roz închis, roz deschis, dar rămâne roz.
Suntem oameni răi dacă simţim câteodată că ni se face de sus dreptate? Nu cred. Asta nu înseamnă nici că mă bucur, nici că sunt indiferentă. Sunt doar un observator, bucuros că a scăpat dintr-un cerc vicios.
Să aveţi o zi sau seară liniştită! Pe mâine, cu siguranţă!
Oficial-neoficial îmi merge bine.
Părem a fi ceea ce credem că suntem.
Mi-a şoptit o păsărică, aşa, câte una alta despre anumiţi “fani” ai mei nedeclaraţi. Mulţumesc. Mă bucur că stârnesc cel puţin curiozităţi de clickuri pe blog, dacă nu chiar dispute şi interminabile discuţii în care sunt centrul atenţiei. Ce trişti sunt unii!
Măsuţa de cafea … sau ceai?
06 Ian 2009 6 comentarii
in Personal Etichete:buna dimineata, cafea, ceai, rise, roz, shine, smile, zambet, zi frumoasa
Postare specială pentru Bună Dimineaţa
Rise and shine!
Lipsită de inspiraţie fac un ultim efort pentru cineva care m-a obligat să vărs un dram de bună voie pentru această dimineaţă. Că doar o cafea bună, un ceai cald merge cu un blog
Fiecare zi îţi poate aduce ceva nou. Bun sau rău rămâne de văzut. Zâmbeşte ca să ai o zi bună.
Ai motive să zâmbeşti. De ce? Ai ajuns să deschizi ochii unei noi zile, cu noi surprize şi păţanii. Încă o dată poţi vedea soarele răsărind. Încă o dată aştepţi cu sufletul la gură nori care să-ţi aducă zăpadă.
Poate aceasta e ziua. THE DAY.
Motive să zâmbim pot fi multe. Zâmbetul poate fi roz mereu.
Cu fiecare gură de cafea primeşti forţă pentru ceea ce vine. Succes! O zi frumoasă…nu zic ca soarele de azi pentru că nu ştiu încă, cum arată acest soare.
Poză adevărată, prima prezentată din creaţiile cuiva care vă va impresiona.
