Dacă aş fi…
19 Feb 2009 Un comentariu
in Personal, Vorbe Mari Etichete:a trai, amintiri, blonda, bruneta, bun, clipe, daca, eu, fluturasi, frumos, idei, lumea mea personala, multicolor, musculita, pustnic, roz, strop, zambet
Daca aş fi……….
…Un fluturaş, aş alege cele mai frumoase flori. Probabil nu aş trăi prea mult (fluturii trăiesc 2 zile parcă), dar aş trăi frumos. Aş trăi într-o lume fără oameni, o lume sălbatică, o lume a plantelor şi a florilor multicolore.
…O musculiţă, tare mi-ar plăcea să ascult tot ce vorbeşti tu despre mine, şi dacă într-o zi ar trebui să-mi aleg cum să mor, mi-ar plăcea să mor înghiţită de o persoană pe care nu o suport, care apoi să-şi dea seama că m-a înghiţit şi să trăiască cu remuşcări stomacale. 
…Un soare, aş da cea mai albă şi mai caldă lumină, nu aş lăsa nori în jurul meu şi aş răsări în fiecare zi cu drag la gândul că razele mele vor bucura pe cineva.
…Porumbelul păcii, cred că mi-ar fi frică să călătoresc pe câmpurile de război şi mi-aş angaja subalterni să facă asta pentru mine.
…Un pustnic, nu aş mai veni în civilizaţie. Mi-aş găsi un loc plăcut în munţi şi m-aş împrieteni cu râul, ramul… Apoi, când m-aş plictisi aş schimba locaţia.
Dacă aş fi, aş face tot ce nu pot face acum. Şi mi-ar plăcea. Nu ştiu dacă nu cumva m-aş plictisi. Pentru că asta stă în natura umană. Să avem ceva şi să ne dorim altceva, nu neapărat ceva mai bun, ci altceva. Pentru că mereu ce e diferit şi neîncercat, posibil e mai bun. La fel cum blondele vor să fie brunete şi cei care au părul creţ îl vor lins. Aţi înţeles ideea.
Oricum poate cel mai mult mi-ar plăcea dacă aş avea puterea să fac lumea puţin mai bună. Dacă nu se poate face lumea la nivel global, se poate ca lumea mea personală să fie un strop mai frumoasă decât alte lumi personale care le-aş fi putut avea.
Cu un zâmbet schimbi lumea. Zâmbeşte mai des!
Noroaiele în care ne lăfăim
28 Ian 2009 Un comentariu
in Personal, Politică în culori, Vorbe Mari Etichete:asfalt, Cluj, fluturasi, mohorat, mov, noroi, persoane, ploaie, primarie, relaxare, roz, viaţă, vreme rea
Plouă bacovian.
Urât şi sec. Ploaia asta e aşa plictisitoare, fără personalitate.
Clujul e înnoroiat până în gât. Dovadă cizmele tale, pantalonii mei, botinele ei…mda…
Construim cu spor, însă nu asfaltăm.
Ne lăfăim în apartamente de 50 000 euro care la prima ploaie ne înglodesc. Ce fac oare oamenii care trebuie să facă planuri de asfaltări? Nu vorbesc doar de blocurile din afara oraşului, sau de zonele periferice. Vorbesc şi de zone centrale, sau cel puţin considerate zone centrale într-un oraş mare cum e Clujul.
Muncile primăriei şi planurile mai marilor sunt ascunse. Ni se promite, nu primim nimic.
Nu ştiu dacă merită să fac campanie când electoratul care se prezintă la vot este aşa cum este. Şi nici nu mai comentez. Cei care aleg, majoritatea, sunt ….cum sunt.
Noroaie, noroaie şi vreme înnoroiată. Plouă cu noroi şi respirăm un aer de noroi.
Până una alta mai stăm în casă, ne mai adăpostim de vremea asta urâtă şi mai postăm pe bloguri.
Să aveţi nervi dacă ieşiţi afară şi o seara relaxantă dacă vă feriţi de măgăruş!
P.S. De persoanele – noroi care se consideră că fac parte din viaţa mea vă vorbesc cu altă ocazie.
Asta ca să nu se creadă că e uitat şi iertat.
Destinaţie de vacanţă eternă
24 Ian 2009 5 comentarii
in Personal Etichete:a termina, acompaniat, anormal, constanta, credinta, crestin, destinatie, durere, filozofie, fluturasi, gata, iad, izolare, norisori, normal, purgatoriu, rai, roz, singur, stop, turism, vacanta eterna, viata de dupa
Unde ajungem după……
M-am uitat la prea multe filme de groază. Şi cum ăia mor pe capete mă întreb dacă eu în filmul ăsta al vieţii sunt eroul principal sau figurantul care moare tăiat în 2 cand îşi arată faţa rea??
Bun şi dacă sunt eu figurantul care dispare după primele scene, unde merg după?
Refuz oarecum ideea că se opreşte tot, aşa dintr-o dată. Închide ochii şi imaginează-ţi cum e ca aşa dintr-o dată să fie gata tot. Niciunul nu ştim ce înseamnă gata tot.
Adică suntem oameni, unii mai trăim într-o societate, alţii izolaţi. 
)
Bun, cei izolaţi de lumea reală cred că ştiu cum e în iad de exemplu sau cum e să fii singur şi gata.
Zic, noi, tu şi eu, ăştia reali, ne putem imagina o lume-nelume, fără culori, fără mirosuri, aşa, un gol, în care nu simţi şi nu trăieşti?
Cum e ca într-o zi să nu mai fi?
Ăsta totuşi e cumva cazul ideal. Printr-un absurd în care excludem orice fel de posibilitate de existenţă rai-iad, sau pentru unii şi purgatoriu.
Pe rând. Ce e una-alta în viziunea mea?
Hmm…
Dacă există cele 3, probabil că aş prefera RAIUL din gândurile mele. Adică aşa cum mi-l închipui eu. Locul acela liniştit unde levitezi, unde eşti tu cu tine şi cu fluturaşii tăi. Nori roz, porumbei, orice te face să te simţi liniştit şi împlinit.
Bun deci eu am ridicat prima mâna şi am ales. Acum tre să fiu şi aleasa. ) Că nu e suficient să ridici mâna.
Alte oferte- iad. Iadul îl văd ca o prelungire continuuă de durere. De exemplu, imaginează-ţi cea mai puternică durere a ta si înmulţeşte-o de vreo cateva ori şi apoi multiplic-o într-o stare continuuă. Oricum ideea nu e cam reală. Chiar dacă ar fi la nivel psihic. Până una alta, te obişnuieşti, iar obişnuinţa nu mai înseamnă neapărat chin, ci o stare normala. Anormalul devine normalitate şi pierde dramul de spectaculos. Oricum, nu vreau să aflu dacă poţi simţi constant o durere multiplicată, la aceeaşi intensitate, de nesuportat.
Purgatoriul sună bine, însă pare doar o invenţie a unora cu temeri. Adică purgatoriul e un fel de vale a plângerii, din cate ştiu există la catolici, greco şi romano, şi reprezintă locul unde mergi să-ţi speli păcatele. Încă o şansă înainte să fie luată marea decizie definitivă – rai/iad.
Când am dat prima dată peste ideea asta, copiil fiind, m-am bucurat nespus. Însă acum o vad ca încă o şansă pentru păcătoşi. NU o şansă la căinţă, nuuu, o şansă la a mai păcătui aici, că oricum este loc în valea aia şi mergem la spălat păcate mai încolo.
Filozofic.
Cam astea îmi trec mie prin căpuşor dupa un film unde mulţi mor.
Normal că există o mare posibilitate ca eu să fiu eroul principal şi să trăiesc cu făt frumos până la adânci bătrâneţi sau mă rog, pana ne-om sătura.
Şi hai să fiu optimistă. Şansele sunt mai mari să fiu eroul principal.
Cel puţin aici, pe blog, unde fac eu finalul cum vreau.
Numai bine si zile/dimineţi liniştite!
P.S. Sper să existe ceva după.
