Vine :D
05 Dec 2009 Un comentariu
in Personal Etichete:6 decembrie, alegeri, decizie, fericire, ghetute, inspiratie, intelepciune, Mos Nicolae, Nicolae, presedinte, rosu, sac, Sărbători, urari, vot
Am avut o muza care sa ma inspire in aceasta creatie 
si anume destinatarul felicitarii.
Incep sa simt sarbatorile. Anul trecut cred ca mosul nu a fost chiar mos. Anul acesta simt ca vine cu de toate. Si anul acesta exista.
Multa fericire si intelepciune in luarea deciziei de pe 6 decembrie. Abia diseara vom afla daca ne aduce mosul ceva sau a uitat de noi. Daca meritam ne aduce.
Si nu uitati, indiferent de decizie, mergeti la vot!
Ne mărităm?
17 Sep 2009 11 comentarii
in Personal Etichete:alb, bani, casatorie, cumnata, fericire, iubire, ma marit, marita, mireasa, neamuri, nepoata, nunta, rochie mireasa, zana
Sunt atâtea lucruri în care nu cred..poate prea multe.
Astăzi povesteam cu o prietenă, ştiu eu cine, despre un anumit subiect. Un subiect pe care eu personal îl consider o inutilitate ce s-a întins pe 2 milenii.
Am stat să analizez o problemă, ca să nu jignesc pe nimeni probabil că voi încerca să fiu cât mai discretă.
Problemă: căsătoria. Particularitatea problemei: căsătoriile timpurii.
Particularitatea problemei m-a făcut să mă gândesc mai bine la problema în sine.
Toată lumea se căsătoreşte. Şi toata lumea merge la nunţi. Şi..toată lumea dă cinste.
E o modalitate de a face bani, într-adevăr. Dar de ce merge omul la nunta nepoatei cumnatei mătuşii Lulu care e vecină de scară cu sora omului??
De ce am vrea să ne chemăm la nuntă tot blocul, tot oraşul, toate neamurile de gradul 100??
Pornind de la ideile astea, am început să nu găsesc niciun sens. Spune-mi tu mie daca ştii mai bine, care e sensul căsătoriei. În afară de “aşa e bine”.
De ce e bine aşa?
Nu putem fi fericiţi decât cu nişte acte şi o verighetă?
Nu putem avea copii decât dacă suntem căsătoriţi?
Nu putem lua un apartament decât dacă ne cheamă pe amândoi la fel?
Mda.
Şi mi-am întrebat şi prietena ce părere are. Despre acest subiect.
Nu a găsit nicio explicaţie pentru căsătorie.
Te mai întreb şi pe tine la ce ne mărităm.
Eu mă simt perfect capabilă să iubesc şi nu sunt măritată. Sunt aptă şi pentru a face copii. Aş putea să-mi iau şi apartament şi să mă cheme tot…aşa cum mă cheamă.
Poate că nu am încă spiritul nunţii şi într-o noapte îmi va da o zână cu bagheta în cap şi mă voi trezi şi voi vrea să mă mărit.
Dar zânele nu există. Sau mai bine zis, ştiu o singură zână şi aia n-o să-şi dea singură în cap.
În cel mai bun caz, o să-mi fac nunta în vârf de munte, singură.
Îndrumar pentru o viaţă fericită
31 Mai 2009 Scrie un comentariu
in Personal Etichete:a inota, cel mai important, exista, fericire, idei, intens, nemuritor, niciodata, pestisor, plictiseala, poveste, rar, suflet, ta, viaţă
Scris de mine şi de tine.
E viaţa mea, e viaţa ta. E o idee sau e o realitate. Ori una, ori alta, există. În tine şi în mine. Câteodată o simţi, alte ori ai vrea dar nu ştii unde să o cauţi.
E o poveste uitată, e o poveste recentă, e o poveste ce nu va muri niciodată.
Suntem noi. Eşti tu, sunt eu.
Viaţa fericită există. Nu o poţi descrie aproape niciodată. O poţi simţi rar şi intens. Însă ştii că există, pentru că ea e cea care îţi dă putere în fiecare zi.
Fericirea e un scop. Fără scop nu am avea pentru ce trăi. Sub o formă sau alta e scopul tuturor.
Fericirea poate fi împlinire, fericirea poate fi o bomboană spiralată, fericirea poate fi o clipă de tăcere.
Era o poveste, erau mai multe…
A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, din cel mai ales soi, o peştişoară cu codiţa crestată.
Era o peştişoară roz, cu solzi aurii şi argintii. Multă vreme a înotat singură. Şi îi era urât. Cât a stat singură în oceanul rece, mulţi peşti mari şi urâţi au vânat-o. Avea sufleţelul curat si rechinii îl simţeau de departe.
Fugea mereu. Nu avea un loc al său şi rătăcea prin apă.
Până într-o zi când a fost prinsă. Destinul a făcut să fie pusă într-un acvariu mare, cu mulţi mulţi peşti. Acolo l-a cunoscut şi pe peştişorul ei. Era un peştişor colorat în multe culori. Şi era vesel, înota mereu stânga dreapta, sus jos.
Odată, peştişoara l-a văzut chiar şi cu o bere şi s-a mirat tare. Peştişorii nu beau bere. Peştişorii nu cunosc alcoolul. De aceea i se părea ciudat văzând peştişorul cu doze de bere în acvariu. Apoi s-a amuzat.
Au început să înoate împreună. De atunci, cei doi peştişori nu s-au mai simţit singuri. S-au avut unul pe altul.
Încă se mai au.
Câteodată un ocean e prea mare pentru nişte peştişori de acvariu, care vor doar căsuţa lor şi lumea lor.
E ceva atât de simplu. Şi totuşi zâmbeşti la gândul că poţi mereu să fii un peştişor. Chiar dacă te zbaţi într-o lume agitată în care fiecare are interese.
Cea mai importantă e lumea ta. Fericirea ta. Lumea ascunsă în tine, lumea care îţi zâmbeşte în fiecare clipă. Ştii că şi tu ai lumea ta, toţi o avem!
E doar o poveste…
Pentru tine.
Pentru mine, e o realitate.
Interesant de interesat
02 Mai 2009 Scrie un comentariu
in Personal Etichete:1 mai, cotidian, culmea, dinamism, fericire, interes, interesant, interese, lume, lume a intereselor, moment, monotonie, negativ, obisnuinta, oportun, perioada, pozitiv, schimbare, vreme
Într-o lume a intereselor ne bazăm pe interese.
De la începuturile existenţei am căutat să găsim interesul în a face ceva, interesul de a descoperi focul pentru a ne încălzi, interesul de a inventa uneltele din fier, şi aşa mai departe.
Dacă la începuturile vremurilor era vorba de un interes pentru subzistenţă, mai nou avem de-a face cu fenomenul de interes, fără un motiv întemeiat.
Spun cu mâna pe inimă că sunt total dezinteresată în a posta, însă atât de interesată în a face altele. Nu subliniez faptul că ar fi un lucru rău, însă dus la extremă ne îmbolnăveşte. Şi vom fi oameni diagnosticaţi ca fiind interesaţi într-o formă acută.
Unde sunt gesturile altruiste de altă dată? Unde sunt prieteniile bazate pe sentimente?
Uitate într-un sertar prăfuit, în care încuietoarea s-a blocat în poziţia închis.
De cele mai multe ori încercăm să stârnim interesul prin activităţile noastre ghidaţi de interes, evident. Şi chiar dacă par haotică în idei, ştii prea bine că aşa sunt şi eu, aşa eşti şi tu.
Trăim într-o constantă schimbare. Culmea este că deşi schimbarea implică dinamism, am adaptat-o nevoilor noastre, astfel încât să fie constantă, ori o constantă bate mai mult către monotonism. Iar dacă ne schimbăm constant, de ce să nu adoptăm interesul propriu şi personal ca fiind o trăsătură de caracter? Să acceptăm ideea ca atare şi să ne bucurăm în fiecare zi de interesul stârnit şi de reuşitele obţinute prin urmarea unui interes.
Nu vreau să mai pomenesc despre lucrurile atât de ades pomenite în această perioadă. Nu voi povesti nimic de 1 mai şi alte cele, eventual o să aduc la momentul oportun o critică asupra diverselor fenomene sociale devenite tipare. Dar nu acum.
Acum vă las să vă delectaţi cu idei haotice dintr-o minte fericită.
În câte culori putem zâmbi?
20 Feb 2009 3 comentarii
in Personal, Vorbe Mari Etichete:acasa, albastru, balaur, culorile zambetului, cum putem zambi, fericire, galben, gri, in cate culori putem zambi, ireal, lume visata, multicolor, nevisat, real, respect, roz, trairi, vis, zambet
Există zâmbete colorate? Există oare o anumită culoare pentru zâmbetul tău?
Ce înseamnă un zâmbet roz? Ce înseamnă un zâmbet galben? Cum e cel albastru sau cel gri?
Cât de mult te influenţează ce se întâmplă în jurul tău în alegerea culorii zâmbetului tău?
Nu ştiu cine alege pentru restul culoarea zâmbetului lor. Pentru mine aleg eu culoarea. Întreaga mea lume e doar o lume de culori. Nu neapărat doar roz. Zâmbetul meu dă mereu către roz, pentru că nu pot zâmbi decât roz.
Par doar aberaţii, însă aberaţiile mele te fac să zâmbeşti.
Zâmbetul galben
.. prima dată am auzit de el aseară. Balaurul m-a întrebat ce mai face zâmbetul galben. Azi e galben pentru că mi-am achiziţionat pantaloni galbeni. Un zâmbet galben e mai luminos şi mai larg decât un zâmbet normal. E aşa de cald şi de mare încât pare un soare. Însă e mai rar întâlnit decât cel normal. Explic la final de ce.
Zâmbetul albastru
… e puţin mai rece însă nu lipsit de suflet. Dacă e rece nu înseamnă că nu simte, ci doar că dă impresia de irealism. De exemplu, zăpada: dă impresia că e rece. Când o atingem e rece, simţim asta. Însă zăpada e păturică pentru plante şi răsaduri. Ori o păturică ţine de cald. Contradictoriu cu noţiunea de rece. Zâmbetul albastru la fel. E plin de sentimente însă aparent e doar ceva forţat.
Zâmbetul gri
… e zâmbetul de după o zi gri, atunci când termini tot, ai la ce te întoarce acasă, te aşteaptă cineva…însă e gri pentru că ziua ta a fost gri. Tranzitivitate. A transmite sentimentul general asupra zâmbetului tău. De admirat că acela care mai are forţă de a zâmbi după o zi gri e un om care are pentru ce trăi. Măcar pentru acel zâmbet.
Zâmbetul roz
… e tot ce e aici. Idei, gânduri, eu sau poate ceea ce mă dau a fi. Nu-mi pasă exact ce crezi că e, pentru mine ştiu ce e. E simţit diferit. De mine constant. Şi constanta există. Învăţam odată la management sau la ceva materie că atunci când se atinge apogeul, după apogeu vine declinul. La mine e cazul ideal, cazul în care starea se menţine. Zâmbetul roz e constant. Nu a fost aşa dintotdeauna, însă de 4 luni sau ceva de genul aşa îl simt.
Tu nu îl simţi? Mută-te! 
Şi acum îţi explic de ce zâmbetele colorate sunt în general mai rar întâlnite decât cele normale. Un zâmbet normal e falsitate. E ceva ce am fost învăţaţi să facem. Cel colorat îl vezi pe faţa copiilor când primesc o bomboană. Pentru că ei nu au învăţat să fie ipocriţi, păcat că vor afla cu timpul, niciunul nu scapă. Şi mai sunt zâmbete colorate pe faţa acelora care găsesc ceva timp să evadeze dintr-o lume nevisată dar reală. Puţini şi ei. Şi totuşi, trăirile lor îi fac să îşi dorească doar o repetitivitate a acestor stări, nu stau să se gândească dacă altul simte ce simt ei.
Deloc ciudat. Aşa cum ar trebui să fie într-o lume în care ai putea face ceva mai mult dacă te-ai respecta aşa cum meriţi.
Doar idei
12 Ian 2009 Un comentariu
in Personal Etichete:amenintari, bun, calm, campul muncii, experienţă, fericire, incurajare, interviu, linistit, lumina, profesional, rautate, rezultate analize, sanatate, soare, stare de bine, ura, viata frumoasa
Trecem peste multe bucurii prea uşor….
În general.
Eu una nu (mai trec), pentru că am primit o palmă în vară, care m-a făcut să încep să văd ce viaţă frumoasă am.
Atâtea motive să fim fericiţi şi să zâmbim şi atât de puţin apreciem.
Azi a ieşit soarele pentru mine aşa cum nu mai ieşise demult. Dacă în vară am primit nişte rezultate destul de îngrijorătoare, azi a ieşit soarele. Un soare mare şi frumos care zâmbea şi îmi spunea ce bine e să fi sănătos tun.
Şi mă gândesc de ce există încă medici incompetenţi care dau diagnostice după ochi şi duc pacientul la o stare de panică generală. Nu mă leg de viaţa nimănui, însă am trăit o agonie pentru un rezultat fals.
Acum răsare soarele, e totul luminos şi sănătos. Şi am realizat că sănătatea e cel mai de preţ lucru. Trebuie să învăţăm să preţuim tot ce avem. Sună a clişeu, dar aşa e.
Alte motive pentru care zâmbesc sunt recentele porţi deschise pe plan profesional.
Dacă vara trecută participam doar la interviuri insipide, incolore, inodore, ultimele din această perioadă m-au făcut să realizez că piaţa clujeană are şi valori. Mai multe detalii după ce aleg şi după ce ajung iar pe câmpul muncii.
E lucru mare să înveţi să nu treci degeaba prin viaţă, să nu te împotmoleşti în chestii efemere. Să trăieşti fiecare secundă, să ai ganduri pozitive. Şi te ajută pe tine. Egoismul când vine vorba de propria persoană este un bine. Cunosc oameni blocaţi în ură, ameninţări şi răzbunări. Cunosc oameni fericiţi, cu vieţi frumoase, liniştite. Şi mă bucur că fac parte din ultima categorie.
Oamenilor buni li se întâmplă lucruri bune
— un fel de încurajare pentru cineva care mi-a fost aproape.
Rămăşiţe de gânduri
03 Ian 2009 2 comentarii
in Personal Etichete:cafea buna, cald, cuvinte, fericire, ganduri
Se spune că aşa cum îţi începi anul aşa îţi va merge.
Eu zic altceva. Aşa cum îţi faci tu viaţa aşa îţi merge.
Ca să fii fericit trebuie să te răsfeţi sau să fii răsfăţat în fiecare zi.
Ştiu să fac cea mai bună cafea de bună dimineaţa. Cafea dulce cu aromă de lapte. Cafea care te trezeşte cu aroma, ştiţi voi, ca în reclame.
Primul răsfăţ.
Nu e greu să respiri un aer curat în fiecare zi, un aer care să te binedispună. Un aer de parc, de zăpadă, un aer uitat de mulţi.
Să poţi zâmbi, să poţi fii tu cel mai important, să faci tot ca să-ţi fie bine…
Idilic. Real.
Eu mi-am început anul cu o atmosferă caldă, cu râsete, cu gânduri mari.
Şi ca să-ţi fie bine nu lăsa lângă tine pe niciunul din cei ce încearcă să te facă să pari mai mic decât eşti, pe nimeni care să te facă să simţi că lumea nu e a ta. Persoanele care îţi vor binele vor să progresezi.
Rămăşiţe de cuvinte spuse odată. Rămăşiţe de gânduri mari, care sunt şi ele rămăşiţe mari.
