Ce se poate face într-o zi cu mult soare de primăvară?
05 Apr 2009 3 comentarii
in Personal, Promovez, Turism romanesc, Vorbe Mari Etichete:aer curat, animale, animale bolnave, cadou, Cluj, conditii, conditii mizere, de vis, eveniment, experienţă, feeric, film, Gradina Zoologica Turda, grup organizat, informatii, intrare, jeg, munti, neon, nisip, obiective turistice, plangere, pret, primavara, prioritati, rauri, sali, salina, Salina Turda, sare, soare, subnutrit, tunel, Turda, turism, vizita, weekend
Vremea a fost de partea noastră. Chiar dacă planurile au fost gândite în zilele cu ninsoare, azi ne-a întâmpinat un soare mare şi frumos.
Planul era aşa: sărbătorirea unui eveniment foarte important, fără cadouri. Fără cadouri a dus la o mică excursie.
Salina Turda-Gradina Zoologică.
Ce e mai rău las la urmă 
. Prima dată împărtăşesc experienţa plăcută.
Salina Turda. Unul din multele locuri care merită vizitate în ţara asta dragă a noastră. Un loc deosebit, poate prea puţin mediatizat, însă pentru care merită să răpeşti 3 ore din viaţa ta.
Ca să aveţi totul pe tavă în cazul în care vă conving la o fugă până acolo, o să dau toate detaliile necesare.
Intrarea este 8 lei pentru adulti, 4 lei studenţi sau elevi. Salina se află în oraşul Turda, judeţul Cluj. La intrarea de către Cluj, există indicatoare care te direcţionează către obiectiv. Detaliile istorice le veţi afla la faţa locului. De la şosea se poate ajunge foarte uşor şi pe jos, circa 800 m. Nu se intră în grup organizat neapărat, iar ghidul nu ne-a însoţit deci am fost liberi să explorăm totul.
Programul este până la ora 15, însă ultima intrare este la ora 13:30, întrucât vizita se estimează a fi o oră jumate.
Intrarea pare scoasă din filme. Un tunel lung de sare, de 500 m, iluminat de neoane, care din loc în loc propagau o lumină intermitentă.
Cea mai impresionantă sală a fost mina Rudolf. O vastă încăpere sculptată în sare, cu o adâncime de 40 m. Ne-am putut delecta cu peisajul atât de sus cât şi din etajul inferior. Deosebit. Munţi de sare, râuri de sare, nisip de sare. Din câte am înţeles, mina Rudolf se foloseşte periodic şi pentru concerte pentru acustica deosebită. Noi nu am avut norocul.
Altă sală deosebită ce ne-a atras atenţia a fost sala în care se afla altarul şi Scara Bogaţilor. Altar în mină, bună idee.
Locul este deosebit amenajat, iar interesul pentru salină ca şi obiectiv turistic este evident.
Mai multe, la faţa locului, însă merită deplasarea.
Acum analiza obiectivului turistic numărul 2. Gradina Zoologică Turda. Încă mă mai gândesc dacă are rost o sesizare către autorităţi, protecţia animalelor, sau către oricine e abilitat în a rezolva problemele vietăţilor de acolo.
Accesul la gradina zoologică este deosebit de greu dacă nu ai maşină. Se află într-o zonă mai retrasă şi cu siguranţă nu există interes pentru facilitarea accesului sau pentru mediatizare.
De ce? Cuştile animalelor sunt ruginite. De ar fi asta cea mai mare problemă…. am putea zâmbi.
Leul domneşte pe o suprafaţă de 4 m pătraţi. 2 pe 2. De fapt, ce a mai rămas din bărbăţia regelui animalelor e un mare nimic, o pisică mare de casă, blândă şi incapabilă de a se ridica de jos.
Ursul brun avea aceleaşi condiţii de locuinţă. Plus un miros înfiorător în jurul cuştii. Nu avea nici el chef să se ridice.
Singurul entuziasmat si iritat că nu-şi primeşte prânzul era babuinul. Se agita şi îşi mişca fundul mare şi roşu stânga dreapta. A primit un hamburger. A mancat selectiv, zgârciul si caşcavalul le-a lăsat deoparte. Poate că era singurul capabil să mai ia o decizie în privinţa mâncării.
Lupii, vulpea, struţii, erau lipsite de pene, blană şi alte cele. Un fel de animale împăiate de un om care nu ştie cum să o facă.
Mirosul şi condiţiile inumane mi-au dat mult de gândit. Cum se poate să fim atât de nepăsători? Mereu mă întreb. Cu siguranţă voi face o plângere, însă nu voi fi nici prima nici ultima.
Oare cei care stau indiferenţi şi privesc sau râd de chinurile acestor fiinţe, ar mânca la prânz slănină cu păr mai lung decât al meu?? Întreb. Pentru că ăsta era prânzul leoaicei.
Când ajungem şi noi în rând cu lumea? Ce mai e lumea? Ce ar trebui să fim şi ce suntem?
Una peste alta, am avut parte de un weekend drăguţ. Mai puţin Grădina Zoologică.
Eu încă sper să ne trezim.
Poate ar trebui să avem alte priorităţi decât cele care le avem acum.
Sunt curioasă de părerile voastre. Ce e de făcut cu această glumă proastă numită gradină zoologică? Ce se poate face? Ce se poate propune?
Întrebări deschise, acum să vedem ce mentalităţi manifestaţi voi, cititorii.
P.S. Informaţie de ultimă oră. Cred că am ceva adrese unde se pot formula plângeri asemănătoare, în cazul în care aveţi reclamaţii legate de condiţii inumane de tratare a animalelor. Pentru detalii suplimentare, pentru că nu sunt sigură dacă doar aşa se va rezolva ceva, ne auzim personal.
Ultimul 22
20 Ian 2009 4 comentarii
in Personal, Vorbe Mari Etichete:21, 22, 23, bucurie, cafea, clipa, clipe, cursuri, experienţă, momente, negru, niciodata, speranta, timp, ultimul, valoare, zambet, şansă
Nicio clipă nu are aceeaşi valoare în timp. Niciodată nu va mai fi “ziua de dinaintea aniversării tale”, doar o dată va fi ziua în care te-ai întâlnit cu el, şi nu se va mai repeta niciodată seara balului de absolvire.
Momentele trebuie preţuite. Pentru că niciunul nu se repetă în timp. Secundele au trăirea lor, pierderile le scad din valoare.
Oare când vom înţelege că suntem sclavi ai timpului? Tocmai de aceea trebuie să ne slujim pe noi şi nu pe el – într-o relaţie de subordonare trebuie să existe un nesupus. De ce să nu fim nesupuşi?
Dacă pierderea timpului înseamnă pierderea unor momente speciale, de ce să nu profităm la maxim de tot ce putem primi? Carpe diem.
Ultimul 22. Niciodată nu va mai fi alt 22. Cel puţin nu pentru mine. Ultima cafea băută la 22, ultimele cusuri învăţate la 22, ultimele filme văzute la 22. Elogiu pentru 22?
22 mi-a adus mai multe decât aş putea eu să elogiez. 22 m-a scos din perioade negre şi mi-a arătat o nouă faţă a vieţii. 22 mi-a găsit o linişte care nu o găseam la 21. 
22 m-a ajutat să termin facultatea şi să simt că am realizat ceva. Cel mai important e zâmbetul. Dacă nu era 22 poate nu era menit să vină şi poate nu zâmbeam atât fără.
Trecutul e trecut, prezentul e prezent, însă, oricând, prezentul poate deveni şi viitor.
În această idee, îmi iau rămas bun de la 22, cu mulţumirile de rigoare. Niciodată nu îmi voi mai lua rămas bun de la 22, acesta este ultimul.
Alarma de sâmbătă
17 Ian 2009 Scrie un comentariu
in Personal, Vorbe Mari Etichete:alarma, cai verzi, consum, dream job, examen, experienţă, inutil, management, masuta de cafea, nesomn, neuroni, prezenta, sambata, scoala, slubja de vis, util, vorba mare, şansă
Bună dimineaţa!
ŢŢŢrrrr!!! Cam aşa îmi vâjâia capul. Sâmbetele trebuie rezervate pentru treziri la întâmplare, trebuie să te trezească o rază de soare sau ceva, nu o alarmă anostă care are ca efect doar un vâjâit intens de creier.
Invitate la măsuţa de cafea mi-au fost cursurile de MIA. Nu fac publicitate, deci nu dezvălui numele real al materiei. Oricum printre managementul riscului şi o gură de cafea, am tras şi eu cu ochiul la slujba de vis.
O am în vizor de ceva vreme şi întrucât nu găsesc în Cluj nimic aproape de slujba perfectă, o să aplic. Mda, oare să fie doar cai verzi în capul meu? Nu cred. Oricine are o şansă.
Deocamdată mă îndrept cu un mers legănat (de la nesomn, nu băutură) 
către examenul de vis. )
Da, da, mai avem şi o viaţă la care trebuie să facem prezenţa.
Zi frumoasă şi însorită (cui merită )!!
Porţia de vorbă mare pe ziua de azi: Şcoala este doar un consum util-inutil de neuroni.
Doar idei
12 Ian 2009 Un comentariu
in Personal Etichete:amenintari, bun, calm, campul muncii, experienţă, fericire, incurajare, interviu, linistit, lumina, profesional, rautate, rezultate analize, sanatate, soare, stare de bine, ura, viata frumoasa
Trecem peste multe bucurii prea uşor….
În general.
Eu una nu (mai trec), pentru că am primit o palmă în vară, care m-a făcut să încep să văd ce viaţă frumoasă am.
Atâtea motive să fim fericiţi şi să zâmbim şi atât de puţin apreciem.
Azi a ieşit soarele pentru mine aşa cum nu mai ieşise demult. Dacă în vară am primit nişte rezultate destul de îngrijorătoare, azi a ieşit soarele. Un soare mare şi frumos care zâmbea şi îmi spunea ce bine e să fi sănătos tun.
Şi mă gândesc de ce există încă medici incompetenţi care dau diagnostice după ochi şi duc pacientul la o stare de panică generală. Nu mă leg de viaţa nimănui, însă am trăit o agonie pentru un rezultat fals.
Acum răsare soarele, e totul luminos şi sănătos. Şi am realizat că sănătatea e cel mai de preţ lucru. Trebuie să învăţăm să preţuim tot ce avem. Sună a clişeu, dar aşa e.
Alte motive pentru care zâmbesc sunt recentele porţi deschise pe plan profesional.
Dacă vara trecută participam doar la interviuri insipide, incolore, inodore, ultimele din această perioadă m-au făcut să realizez că piaţa clujeană are şi valori. Mai multe detalii după ce aleg şi după ce ajung iar pe câmpul muncii.
E lucru mare să înveţi să nu treci degeaba prin viaţă, să nu te împotmoleşti în chestii efemere. Să trăieşti fiecare secundă, să ai ganduri pozitive. Şi te ajută pe tine. Egoismul când vine vorba de propria persoană este un bine. Cunosc oameni blocaţi în ură, ameninţări şi răzbunări. Cunosc oameni fericiţi, cu vieţi frumoase, liniştite. Şi mă bucur că fac parte din ultima categorie.
Oamenilor buni li se întâmplă lucruri bune
— un fel de încurajare pentru cineva care mi-a fost aproape.
La ce e bună sesiunea?
06 Ian 2009 Un comentariu
in Facultate Etichete:eco, eco-tomata, experienţă, Facultate, plan de marketing, sesiune, stress
Şcoala ne mănâncă pe toţi. Ne seacă de orice forţă creativă. Ne distruge.
Se apropie sesiunea, deci probabil o să faceţi cunoştinţă cu un om care şi-a greşit parţial menirea.. am ales greşit facultatea şi masterul.
Acum mă lupt cu concepte de marketing, care în viaţa de zi cu zi îmi sunt cunoscute şi le aplic util. Însă teoria ne omoară.
Cum să îmi promovez eu roşiile ecologice?
Sunt genul de om care se panichează şi dă tot ce are mai bun pentru facultate doar pe ultima sută de metri. De ce am ajuns aşa? Pentru că nu-mi face o deosebită plăcere să studiez ce studiez în prezent. Mă dedic 100% plăcerilor mele, facultatea nu se numără printre ele.
Cum să fac eu plan de marketing la eco-tomate?? Ceva idei?? )
Ştiu că voi termina la timp. Stresată şi enervată. Dar voi termina.
Oare câţi dintre voi au ales să facă ceva greşit? Câţi aţi ales nişte studii care nu vă motivează, care nu reuşesc să scoată ce e mai bun din voi?
Go go go eco-tomata!
În spatele camerelor
20 Dec 2008 Un comentariu
in Personal Etichete:camere, Carrefour, experienţă, NCN, platou, televiziune, Uscat, vedetă
Seara bună!
Am avut parte azi de o experienţă nouă pentru mine.
Şi am tras şi câteva concluzii. Nu mă pot abţine să nu scriu mult, pentru că e mult de povestit.
Zilele trecute am primit o invitaţie pentru a participa la emisiunea lui Uscat (NCN), în public, normal. Mi s-a părut o chestie care sună interesant. Niciodată nu am văzut ce se întâmplă în spatele camerelor. Iar eu nu ratez niciodată experienţele noi.
Probabil orice clujean cunoaşte emisiunea. Eu o urmăream de acasă, însă am fost foarte surprinsă, plăcut surprinsă de ce e în studio, de cum trăieşti pe viu emisiunea. Totul e mult mai amuzant, o atmosferă caldă, deschisă, ca între prieteni. Nimic regizat, totul spontan.
Mă gândeam că oamenii ăia pe care îi vedeam în public la diverse emisiuni sunt “puşi” să aplaude sau să râdă. La Uscat era totul spontan, nimic aranjat.
Uscat era amuzant şi când nu era filmat. Se vedea că are ceva emoţii, şi am zâmbit puţin să văd un om care face televiziune de atâta vreme, ca un copil înainte de prima apariţie televizată.
Echipa care stă în spate la tot ce se vede pe ecran şi chiar şi publicul, toţi unul şi unul. Oameni calzi.
Împinsă de drăcuşorul de lângă mine m-am văzut forţată să particip la un concurs. De Karaoke, eu fiind total AFONĂ.
Şi aici vine prima concluzie. Nu trebuie să ai voce, trebuie să ştii să faci show.
Sincer nu am simţit că sunt filmată. Însă am avut emoţii din teama de a nu mă face de râs. Dacă ceilalţi concurenţi nu au fost suficient de inspiraţi, eu m-am gândit să cer formaţiei să mă acompanieze. “Aşa beu oamenii buni…aşa beu oamenii buni..” “Tra-la-la”.
AFONĂ fiind am ridicat publicul în picioare. Probabil li se părea amuzant faptul că eram si cu formaţia şi încercam să fac atmosferă.
Am câştigat. Publicul trebuia să desemneze câştigătorul. Şi m-am ales cu “Porcării” de la Carrefour în valoare de 150 lei.
A fost o experienţă foarte plăcută. Merită să mergeţi măcar o dată în public. M-am simţit ca la celebrele show-uri ale lui Jerry Seinfeld.
Totuşi acum mă gândesc să mă apuc de cântat, că am demonstrat că nu vocea contează, ci prezenţa scenică.
Staţi liniştiţi, glumesc! Să aveţi o seară faină.
Mâine încerc să revin cu ceva poze din platou.
Later edit:
Pozele mult promise
Îmi cer scuze că sunt aşa de neclare. Nu am aparat profesionist. Erau şi mai multe dar s-au pierdut pe drum.
Ce facem după … ?
18 Dec 2008 Scrie un comentariu
in Facultate Etichete:absolvire, diplomă, experienţă, Facultate, interviu, job, promovare, vânzări
Sunt şi eu ca mulţi alţii o proaspăt absolventă. Facultatea trece cum trece, dar ce facem după?
Îmi manifest respectul pentru colegii mei care au început să lucreze din timpul facultăţii, indiferent pe ce post – în mare au început de jos şi odată cu diploma a venit şi promovarea. Dar restul ce fac?
Peste tot se cere experienţă.
Cazul meu concret: am experienţă în asigurări. Pe post de unit-manager. Asta e vânzări în mare parte. Dacă îmi caut altceva nu gasesc. Pentru că în mod normal se cere experienţa aceea pe care eu nu o am. Facultatea nu m-a ajutat prea mult…ce fac eu acum? Merg în continuare pe vânzări. Încă o dată îmi manifest respectul faţă de cei care fac de o viaţă vânzări, însă este un domeniu care te solicită zi şi noapte.
Am colegi care nu au acumulat niciun fel de experienţă.
Clujul nu oferă nimic, însă cere mult.
Am şi eu câteva modele de oameni care au reuşit în această junglă şi mă gândesc mereu – voi fi şi eu unul dintre ei?
Mă pregătesc să merg la un interviu – poate despre jungla interviurilor povestesc altă dată. Am ţinut şi eu interviuri, însă majoritatea care oferă un post sunt oameni care cer şi nu dau.
Într-o notă mai optimistă pornesc şi eu azi să văd ce mi se mai poate oferi.
Succes celor care se regăsesc în situaţia mea, vânătorilor de ” mai bine”.
