Sunt pentru că pot
15 Oct 2009 7 comentarii
in Personal Etichete:a fi sau a nu fi, a uita, altcineva, cer, concentrat, constant, constat, convingere, cred, crezi in tine, eu, exista, indraznesc, intrebare, lume, morcovi, ochelari, permis, sa fie, schimbare, situatie, sus, tel, vedere
Cine nu îndrăzneşte să creadă, nu va reuşi.
De ce sunt convinsă că sunt mai sus? Pentru că îndrăznesc să cred în mine.
Mi s-a pus o întrebare. Mai precis ce aş schimba la mine. Probabil că răspunsul aşteptat era o enumerare. Dar dacă eu nu am puterea să cred în mine, poate altcineva?
Suntem ceea ce credem că suntem. Nici mai mult nici mai puţin.
Vreau să schimb situaţii, vreau să schimb stări de fapt, vreau să schimb lucruri care nu se mai pot schimba. Dar nu vreau să mă schimb eu. Pentru că există un singur lucru în care sunt constantă.
Sunt constantă în convingeri, sunt constantă în a fi eu ceea ce sunt.
De ce pot să privesc atât de sus?
Văd mai sus decât e limita de vedere.
Văd chiar şi ce este mai sus decât e permis să se vadă.
Nu am ochelari, nu am deficienţe de vedere, şi dacă aş fi incapabilă să văd mi-aş închipui că văd şi tot aş vedea.
Mănânc morcovi. Mulţi morcovi. Cruzi, întregi, fierţi, în ciorbă.
Sunt atât de atentă încât dacă mă concentrez pot să dau mai mult decât am.
Cred în ceea ce e atât de sus.
Cred că eu fac tot ce am.
Cred în lumea mea.
Sunt mai sus pentru că pot să fiu mai sus.
Sunt mai sus pentru că pentru mine există mai sus.
Totul e să nu uit să cred. Şi cum pot uita, când ţelul meu e să nu uit, iar convingerea mea e că nu am uitat?
Ce există e pentru mine. Şi ce trebuie să fie va fi.
Alte lumi
16 Mar 2009 2 comentarii
in Personal, Turism romanesc Etichete:bicicleta, cactus, cer, Cluj, floare mov, foisor, hamac, liniste, loc linistit, pisica, plimbare, rau, sat, senin, sunete, viitor.
Am fost în lumi “dărăpănate”. În lumi distruse de o civilizaţie mult aşteptată, cu consecinţe nedorite. Civilizaţie ce a smuls valorile acelor lumi şi au favorizat un urbanism excesiv. Amprenta pusă pe acele lumi e una negativă. Mai mult decât distrugere nu a mai fost adus nimic nou.
Mă fascinează liniştea. Mi-ar plăcea să nu mai fiu nevoită să ascult zgomotul putred şi mucegăit al Clujului. Clujul s-a transformat într-un haos al constucţiilor făcute fără cap, într-o metropolă wannabe, care pune accent pe cantitate şi nu pe calitate. Un oraş în care un parc este un element inutil. Partener ideal pentru o aventură de câteva zile, însă incapabil să ofere o stabilitate pentru individ din multe puncte de vedere. Clujul te îndeamnă singur la trădare, la a căuta altceva mai liniştit.
Sunt zile în care mi-ar plăcea să locuiesc într-un loc mai liniştit.
Să mă plimb seara cu bicicleta pe poteci nepietruite. Să respir o dimineaţă proaspătă şi parfumată. Să am o grădină plină de flori mov şi cactuşi (noua mea pasiune). Să iau prânzul într-un foişor, la picioare o pisică leneşă, neapărat neagră…sau albă?
Să, să, să….
Atâtea lucruri, atât de mici şi atât de importante. Uităm sunete, descoperim gălăgii.
Sunt curioasă cum va arăta lumea viitorului. Cădem dintr-o extremă în alta.
Şi ajungem toţi să uităm de unde am plecat şi să ajungem unde nu ne-am fi dorit vreodată, sau poate unde sufletul nostru nu şi-ar fi dorit vreodată să ajungă?
Multe întrebări, puţine răspunsuri.
Ce căutăm şi ce găsim?
Ştim?
Home sweet home
09 Mar 2009 4 comentarii
in Personal, Turism romanesc Etichete:acasa, amintiri, casa, cer, deal, incursiune, inimă, loc, lume, natura, oameni, oras, parte, prietenie, rau, studentie, suflet, timp, vale
Unde e acasă?
În primul an de studenţie nu-mi găseam locul. Probabil e problema oricărui student ajuns altundeva decât în oraşul său. Mai mult decât problemă, e nevoia de apartenenţă la un loc. Nevoia de a simţi pentru un loc sentimente de casă.
În timp totul se rezolvă.
Casa ta e acolo unde ţi-e inima, iar pentru cei cu mult spaţiu în suflet, casa poate fi în mai multe locuri.
În weekend am făcut o mică incursiune prin amintiri şi am descoperit multe “acase” ale mele de-a lungul timpului.
Am un “acasă” variat, am multe locuri unde am lăsat o parte din mine şi multe locuri unde am oameni care mă aşteaptă.
Şi atunci când oamenii dispar, totuşi rămâne un loc, un cer, o vale, un aer.
