Sunt o artistă….hmmm….prea mult spus….sunt un spirit creator. Asta da! Asta poate fi oricine. Doar că sunt neînţeleasă, chiar şi de cei neînţeleşi. Asta înseamnă că nu am priză la publicul artistic sau savurator de artă.
Împărtăşirea unei frânturi de talent o fac chiar aici, chiar acum.
E simplu, o poezioară creată acum multă vreme, în anii şcolii generale, o poezioară care nu poate fi înţeleasă decât citită cu intonaţie, de către MINE, evident.

Să încep…

Titlul: PLOAIA

Plouă.
Plouă, plouă, plouă…plouă.
Plouă!
Plouă….plouă….plouă…
plouă,…
Plouă…plouă…Plouă…
Plouă!
Plouă!
Plouă…
Plouă, plouă…plouă!

……

A plouat!

Atât de tristă şi de pătrunzătoare.

În altă ordine de idei, atunci când chiar te prinde ploaia, te adăposteşti.
Dacă singurul adăpost este o cabină telefonică şi eşti însoţită de încă 2 persoane dragi, testezi cabina telefonică.
Observi că nu are geamurile laterale. Şi te bucuri pentru că poţi închide uşa cu mâna, chiar pe dinafară.
Încap 3 oameni într-o cabină telefonică?
Încap.
Pot să-şi facă 3 oameni poză într-o cabină telefonică?
Nu, pentru că vine 31…

Păcat!

Zile pline de ploi vesele (ploi tradiţionale sau ploi de soare, cum preferaţi).