De cine mi-e mie dor
Posted by: Georgiana on: octombrie 28, 2009
Nu trebuie să uităm multe persoane. Şi nu vrem să uităm persoanele dragi.
Nu am uitat pe nimeni de care merită să-mi amintesc. Şi am loc pentru ei (sau pentru tine), chiar dacă nu mai sunt aici…
Viaţa ne ia mereu ce nu vrem să ne ia. Şi atunci trebuie să căutăm să nu uităm. Să nu uităm clipe, să nu uităm ce ne-a făcut odată să râdem. E greu să scriu despre ce vreau acum să scriu şi chiar dacă mi s-ar părea uşor nu ar fi aşa.
Mereu mă gândesc că viaţa e dreaptă în ce face. Orice are un sens şi din orice putem învăţa ceva. Decât să regretăm ce nu a fost sau ce a fost, mai bine am trage concluzii, am rămâne cu ce avem şi am preţui ce am avut. Fără de ce-uri. Aşa a fost să fie. Nu sună deloc sec. Sună bine. Sună că e ceva mai presus de noi, care ne arată mai puţin decât e şi poate ce nu vedem e mai bun. Sau poate sună a consolare.De cine mi-e mie dor e acum doar în inima mea. Dar stă bine şi i-am făcut un loc confortabil. Un loc plin de tot ce a vrut. Acolo stau şi toate amintirile şi toate vânătăile din jocuri (vânătăi de care mi-e dor acum), şi toate prostiile spuse şi înghesuielile pe un singur scaun de o persoană. Câtă vreme pot zâmbi aducându-mi aminte, înseamnă că am avut ceva bun.
Şi voi zâmbi mereu chiar dacă mi-e dor.De multe ori am vrut să scriu ce scriu acum şi nu am putut. Nu am putut decât să le gândesc în mintea mea. Dar mereu au fost şi e acolo.
Nu am vrut să uit pentru că am îndrăgit. Şi nu voi uita tot din acelaşi motiv.
Morala: spune-i aceluia de lângă tine tot ce e pentru tine şi nu-ţi irosi viaţa cu cine nu merită. Iar dacă o faci, caută măcar un aspect pozitiv în acela care crezi că îţi iroseşte viaţa, şi schimbă-ţi gândirea.
Pentru cei ce nu înţeleg nimic, va veni o vreme când veţi înţelege.
Domnu’ Băse, văd eu dublu sau apăreţi în dublu exemplar?
Posted by: Georgiana on: octombrie 26, 2009
Repet întrebarea. Eu înţeleg care e faza, însă portocala a ajuns cumva într-o culme a disperării? Nu am ochi buni pentru intoxicaţii şi nu voi avea. Cu atât mai mult cu cât chipul Băselului apare obsesiv lipit în format king size pe busul cu care circul. De ce e doar el, alţi contra-candidaţi nu?
Nu ştiu cum captează majoritatea celor care circulă cu transportul în comun aceste veleităţi de promovare a imaginii şi această încercare de “dublă campanie”. În staţiile de autobus situaţia nu diferă. Atât că apare şi portocaliul. Iar pe bus mesajul este unul care se vrea „apolitic”. O încercare eşuată de „facere de dreptate”.
Oare Băselul va scăpa de ce îi e frică?
Vine Băse şi îi trage el în ţeapă pe şmecherii din parlament şi face el legea. Aşa că vino şi tu la vot şi pedepseşte-i! Ideea e bună, mi-ar plăcea şi mie să vină toată lumea la vot şi să fie pedepsit cel care trebuie pedepsit.
Insist. Văd eu dublu sau e BăseX2?
Sunt pentru că pot
Posted by: Georgiana on: octombrie 15, 2009
- In: Personal
- 7 Comentarii
Cine nu îndrăzneşte să creadă, nu va reuşi.
De ce sunt convinsă că sunt mai sus? Pentru că îndrăznesc să cred în mine.
Mi s-a pus o întrebare. Mai precis ce aş schimba la mine. Probabil că răspunsul aşteptat era o enumerare. Dar dacă eu nu am puterea să cred în mine, poate altcineva?
Suntem ceea ce credem că suntem. Nici mai mult nici mai puţin.
Vreau să schimb situaţii, vreau să schimb stări de fapt, vreau să schimb lucruri care nu se mai pot schimba. Dar nu vreau să mă schimb eu. Pentru că există un singur lucru în care sunt constantă.
Sunt constantă în convingeri, sunt constantă în a fi eu ceea ce sunt.
De ce pot să privesc atât de sus?
Văd mai sus decât e limita de vedere.
Văd chiar şi ce este mai sus decât e permis să se vadă.
Nu am ochelari, nu am deficienţe de vedere, şi dacă aş fi incapabilă să văd mi-aş închipui că văd şi tot aş vedea.
Mănânc morcovi. Mulţi morcovi. Cruzi, întregi, fierţi, în ciorbă.
Sunt atât de atentă încât dacă mă concentrez pot să dau mai mult decât am.
Cred în ceea ce e atât de sus.
Cred că eu fac tot ce am.
Cred în lumea mea.
Sunt mai sus pentru că pot să fiu mai sus.
Sunt mai sus pentru că pentru mine există mai sus.
Totul e să nu uit să cred. Şi cum pot uita, când ţelul meu e să nu uit, iar convingerea mea e că nu am uitat?
Ce există e pentru mine. Şi ce trebuie să fie va fi.
Ne mărităm?
Posted by: Georgiana on: septembrie 17, 2009
Sunt atâtea lucruri în care nu cred..poate prea multe.
Astăzi povesteam cu o prietenă, ştiu eu cine, despre un anumit subiect. Un subiect pe care eu personal îl consider o inutilitate ce s-a întins pe 2 milenii.
Am stat să analizez o problemă, ca să nu jignesc pe nimeni probabil că voi încerca să fiu cât mai discretă.
Problemă: căsătoria. Particularitatea problemei: căsătoriile timpurii.
Particularitatea problemei m-a făcut să mă gândesc mai bine la problema în sine.
Toată lumea se căsătoreşte. Şi toata lumea merge la nunţi. Şi..toată lumea dă cinste.
E o modalitate de a face bani, într-adevăr. Dar de ce merge omul la nunta nepoatei cumnatei mătuşii Lulu care e vecină de scară cu sora omului??
De ce am vrea să ne chemăm la nuntă tot blocul, tot oraşul, toate neamurile de gradul 100??
Pornind de la ideile astea, am început să nu găsesc niciun sens. Spune-mi tu mie daca ştii mai bine, care e sensul căsătoriei. În afară de “aşa e bine”.
De ce e bine aşa?
Nu putem fi fericiţi decât cu nişte acte şi o verighetă?
Nu putem avea copii decât dacă suntem căsătoriţi?
Nu putem lua un apartament decât dacă ne cheamă pe amândoi la fel?
Mda.
Şi mi-am întrebat şi prietena ce părere are. Despre acest subiect.
Nu a găsit nicio explicaţie pentru căsătorie.
Te mai întreb şi pe tine la ce ne mărităm.
Eu mă simt perfect capabilă să iubesc şi nu sunt măritată. Sunt aptă şi pentru a face copii. Aş putea să-mi iau şi apartament şi să mă cheme tot…aşa cum mă cheamă.
Poate că nu am încă spiritul nunţii şi într-o noapte îmi va da o zână cu bagheta în cap şi mă voi trezi şi voi vrea să mă mărit.
Dar zânele nu există. Sau mai bine zis, ştiu o singură zână şi aia n-o să-şi dea singură în cap.
În cel mai bun caz, o să-mi fac nunta în vârf de munte, singură.
Nu am chef de problemele tale :)
Posted by: Georgiana on: august 17, 2009
- In: Personal
- 2 Comentarii
În weekend mai mult ca oricând.
Deşi ar fi bine ca toată lumea să îşi vadă personal de treburile sale oricând.
Am ajuns la concluzia că societatea oferă diverse tipare de indivizi sau individe care au nevoie de indivizi sau individe ca mine să le rezolve problemele. Chiar nu fac referire la cine se va simţi.
Weekend-ul şi timpul meu liber sunt ale mele. Iar în ultima vreme simt că nu le mai am nici pe astea.
Însă la drămuirea timpului meu liber cred că mă descurc şi singură.
Deci putem lua postarea asta ca un apel la …. al fiecăruia.
Ştiu ce am de făcut, mai rămâne să-ţi dai şi tu seama care e treaba ta.
Par stresată. Ei bine, încă nu sunt. Şi nu sunt pentru că număr zilele până merg la mare.
AMR 8.
The Fashion Book
Posted by: Georgiana on: august 14, 2009
Astăzi inaugurez o nouă categorie pe blog.
“Mai citim?“În ultima vreme mi-am revenit la o mai veche pasiune, din perioada liceului: cititul. Mă pierd în cărţi, mă regăsesc, încerc să descopăr.
Aş putea să critic sau nu diverse titluri, aş putea să fac publicitate diverşilor furnizori sau aş putea să-mi spun părerea sinceră.
Rezumându-ne la ultima, aş vrea să se înţeleagă că nu e o părere specialistă, ci doar una personală, aşa că aş vrea să fie înţeleasă ca atare.O să recomand evident ce e de recomandat sau ce cred eu că ar fi interesant de citit. Haideţi să redescoperim mirosul paginilor, să inventăm noi semne de carte şi să ne aducem aminte de suflet şi de hrana sa.
Trecem la subiect.
THE FASHION BOOK
Cartea se vrea a fi un dicţionar al modei. Este o incursiune într-o lume actuală şi trecută a modei, curente, trenduri, designeri, bijuterii, artişti, cântăreţi, staruri, creatori de modă şi nu numai.
Cu stupoare am aflat povestea unor nume mari precum Bourjois sau Elizabeth Arden. Adevărate poveşti de viaţă, oameni cu putere, oameni simpli care au schimbat mentalităţi şi implicit lumea.
Bourjois avea cu totul altceva în minte când şi-a început procesul creator. De la un om simplu a ajuns o somitate, doar printr-o idee.
Ştiai că Gucci a fugit de acasă în Londra unde şi-a descoperit pasiunea pentru accesorii?
Vera Wang a devenit cel mai tânăr fashion editor de la Vogue doar după ce i-a fost interzis să urmeze Şcoala de Design.
Multe poveşti, mai multe lecţii de viaţă. Nu doar o carte fashion, cât un manual pentru oricine.
V-o recomand. Lectura este uşoară, prezentarea punctează esenţialul.
Eu am citit varianta mare, cea mică deşi este mai ieftină are dezavantajul unor poze mici.
The Fashion Book, editura Phaidon.
Lectură plăcută!
Ieri, azi, mâine
Posted by: Georgiana on: august 12, 2009
Constatări:
Într-o zi, într-o singură zi de azi … trecutul s-a întâlnit cu viitorul, în prezent, evident.
Ce e de făcut?
Îngropi trecutul şi aştepţi viitorul trăind ziua de azi.
Fiind aşa mai rea, eu am aruncat primul pumn de pământ. Ca să mă asigur că îngropat rămâne.
Cu gandurile mele, sentimentele mele, şi alte cele.
Dor de apă
Posted by: Georgiana on: august 8, 2009
Încerc să-mi amintesc. A trecut ceva vreme şi totuşi parcă ieri a fost.
O faleză plină de soare mereu, bărcuţe liniştite care îţi făceau cu ochiul, oameni calzi şi zâmbitori mereu. Multă linişte, un oraş mare şi totdată mic. Ferit de aglomeraţii. Ferit de trafic infernal.
Şi îmbrăţişat de valurile Dunării.
Dunărea cea bătrână şi leneşă. Dunărea care are câte o poveste de spus fiecăruia.
Aici un colţ de verdeaţă, acolo un colţ cu pescari.
Miros de peşte, miros de apă.
Faleze pentru plimbări lungi, nocturne sau nu. Ici colo câte o plajă, câte un om întins cu faţa către cer.
După multele călătorii ale mele prin ţară, sunt mândră să spun că am fost şi aici. Galaţi.
Vă invit să îl vizitaţi. Nu aveţi nimic de pierdut.
Orice ai avea de făcut acolo te vei simţi ca în vacanţă. O vacanţă frumoasă, o vacanţă în care poţi mânca mult peşte şi poţi să-ţi scalzi privirea în albastrul Dunării.
The Blue Danube.
Şi să nu îndrăzneşti să spui că nu avem o ţară frumoasă. Acordă-i puţin din atenţia ta, viziteaz-o şi apoi ai dreptul să … te gândeşti că încă nu am pierdut tot ce era odată superb. Încă mai e. Pe alocuri, în colţuri ascunse.
Însă mai e.
Prizonier într-un spaţiu străin.
În jur 4 pereţi. Afară ploaie. Nu mai este aer pentru respirat. Încet-încet te sufoci.
Cu o ultimă suflare încerci să mai guşti din viaţă. Nu poţi.
În faţă e o lume verde. Tu eşti în spate. Poţi atinge grilajul. Atât tot.
Un grilaj ruginit şi vechi.
Miroase a rugină. Şi a ploaie.
Nu e vorba că nu ai. Ai exact ce ai avut şi până acum. Doar că simţi că nu mai ai nimic. Sau ştii că totul se schimbă.
Nu poţi sta închis. Şi totuşi poarta e prea mare ca să sari. Nu ai curaj să sari. Pentru că dincolo e o lume prea frumoasă faţă de lumea de aici, din spate. Poţi simţi altceva decât rugina grilajului? Ştii că există mai multe culori decât negru. Dar le vei vedea?
Dacă le vezi şi apoi nu-ţi mai ajung?
Începi să te învârţi in cerc. Până ameţesc chiar eu. Şi te învârţi. Şi te învârţi…
Nu poate ieşi nimic bun.
Dacă nu era o vreme atât de … poate vedeai razele de soare.
Nu mă asculţi. Şi eu zbier. Am crezut că e tare. Dar nu e. E un urlet surd. Se va auzi, dar mai târziu decât atunci când am început. E cu ecou.
Zbier.
YUPY !!!!!!!
